Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, în perioada 1 iunie — 15 septembrie, peste 10.000 de polițiști au acționat, zilnic, în toată țara, pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în zona litoralului, a stațiunilor montane sau în alte zone turistice.

Polițiștii de ordine publică, rutieră, transporturi, dar și de la alte structuri, au organizat 32.114 de acțiuni, au intervenit la 320.554 de evenimente, dintre care 272.515 au fost sesizate prin apelul unic de urgență 112. Astfel, au fost constatate 76.973 de infracțiuni, dintre care 24.089 contra persoanei, 30.149 contra patrimoniului, 30.149 de infracțiuni de corupție și de serviciu și 10.858 la regimul rutier.

Abaterile contravenționale comise de cetățeni au atras aplicarea a 784.909 de sancțiuni, dintre care 120.853 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de aproape 690.000.000 de lei, fiind confiscate bunuri a căror valoare se ridică la 132.000.000 de lei, precizează sursa citată.

De asemenea, 12.976 de persoane bănuite de fapte ilegale au fost prinse în flagrant delict. Totodată, polițiștii au depistat 1.137 de persoane urmărite în temeiul legii.

Totodată, oamenii legii au aplicat peste 600.000 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor privind circulația rutieră și au reținut peste 46.000 de permise auto.

Astfel, au fost aplicate 611.744 de sancțiuni contravenționale, ca urmare a încălcării normelor privind circulația pe drumurile publice, dintre care 11.150 pentru consum de alcool și 205.973 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 46.771 de permise de conducere, dintre care 4.763 pentru consum de alcool și 13.140 pentru viteză, și au retras 18.363 de certificate de înmatriculare auto, se mai arată în comunicat.