"Fondurile deschise locale au înregistrat în luna ianuarie intrări nete de 327,1 milioane de lei (72,7 milioane de euro), fiind vizate toate segmentele de piaţă: fondurile reunite sub categoria 'altele' (163,5 milioane de lei), fondurile de obligaţiuni (124,7 milioane de lei), fondurile diversificate (17,8 milioane de lei), cele de randament absolut (9,7 milioane de lei), cele cu capital garantat (5,4 milioane de lei), cele monetare (4,4 milioane de lei) şi cele de acţiuni (1,6 milioane de lei). Activele nete exprimate în lei ale fondurilor deschise străine distribuite în România au crescut cu 0,6% comparativ cu luna decembrie a anului trecut, până la nivelul de 2,6 miliarde de lei (580,6 milioane de euro) şi au înregistrat în acest an o creştere de 0,6%", informează AAF. 

Potrivit comunicatului, fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 10,5% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna ianuarie răscumpărări nete de 2,4 milioane de lei (0,53 milioane de euro). 

"Activele nete ale celor 19 fonduri închise (locale şi străine) au sporit cu 1,1% în luna raportată, până la 498,6 milioane de lei (110,7 milioane de euro); aceste fonduri au înregistrat ieşiri nete în luna ianuarie de 0,8 milioane de lei (0,18 milioane de euro) şi au avut o creştere a activelor nete în acest an tot de 1,1%. Activele nete ale celor 189 de fonduri deschise şi închise (locale şi străine) au crescut cu 1,3% în luna raportată până la 25,3 miliarde de lei (5,62 miliarde de euro) înregistrând un avans de 1,3% în anul 2017; intrările nete ale lunii au fost de 323,9 milioane de lei (72 milioane de euro)", menţionează sursa citată. 

AGERPRES