Capital: Care credeți că este principala dificultate în atragerea clienților către mașinile electrice?

Henrik Wenders: Din experiența dobândită în țările unde vindem deja BMW I, în relația cu clienții de modele electrice apar cu predilecție două teme. Prima este infrastructura de încărcare și teama de autonomia aparent redusă. Oamenii au impresia că trebuie să găsească un punct de încărcare la fiecare colț de stradă, fapt deloc necesar în viziunea noastră. Tot din experiență am aflat că așa-numita „range anxiety” dispare după doar două săptămâni de utilizare a unui vehicul electric. Posesorii înțeleg apoi că au nevoie de doar unul sau două puncte principale de încărcare pentru a nu avea probleme. Vorbim despre cei care se deplasează în special în orașe. A doua problemă importantă este acceptarea prețului aferent acestei tehnologii inovatoare. Asta trebuie noi să depășim în relația cu clienții. Avem deja mai bine de 20.000 de mașini „i” vândute. E nevoie de oameni care să deschidă drumul și să arate că se poate și celorlalți. Va urma, apoi, efectul bulgărelui de zăpadă observat deja foarte clar în Norvegia, unde a existat un program foarte clar de avantaje pentru cumpărătorii de mașini electrice. Totul s-a întâmplat acolo în doar cinci ani. În acest răstimp, 20% din întreaga piață auto de acolo a devenit electrică. Ca să concluzionez, este o problemă de timp și de știință de a explica oamenilor avantajele mașinilor electrice.

Capital: Dar ce vă împiedică în prezent să majorați autonomia mașinilor electrice?

Henrik Wenders: Este posibilă majorarea autonomiei chiar acum. Dar nu este sustenabil. Am făcut o imensă cercetare de piață când am lansat i3 punând la dispoziția unor persoane mașini electrice BMW și Mini pentru a vedea exact ce necesități au. Ei bine, în privința celor care circulă în special în orașe, cei 160 de km au fost mai mult decât suficienți. Iar pentru cei care doresc să meargă mai mult de atât există versiunea cu „range extender”. Și sunt convins că următoarele generații de mașini electrice vor avea o autonomie chiar mai mare. Dar trebuie să o luăm pas cu pas și să avem grijă să nu investim mult mai multă energie într-un proiect decât este necesar. În plus, greutatea suplimentară a unui nou pachet de baterii ar putea crea probleme majore pe care noi le-am depășit până acum utilizând fibra de carbon.

Capital: Vorbiți despre viitoarea generație de mașini electrice. Ce ar trebui îmbunătățit?

Henrik Wenders: În primul rând, autonomia. Apoi, timpul de încărcare al bateriilor. Dar și conectivitatea va fi un punct important care poate fi îmbunătățit. BMW I este prima marcă de automobile electrice care asigură conectivitate pentru acestea. Poți verifica nivelul încărcării sau multe alte detalii prin simpla atingere a unui simbol de pe telefon.

Capital: Dar timpul de încărcare depinde mult de tipul „prizei”. Cât de scumpă este o priză pentru încărcare rapidă?

Henrik Wenders: În SUA costă circa 8.000 de dolari, Prin urmare, în Europa ar trebui să coste cam 6.500 de euro. Dar nu e necesară o astfel de priză acasă. Nu neapărat. Oricum, prețurile scad. Acum trei ani, în SUA, prețul era dublu. Astfel de prize sunt mai utile în zona clădirilor de birouri, a instituțiilor și chiar a centrelor comerciale. Iar reprezentanții acestora au înțeles ideea.  În Tokio de exemplu am văzut la mall astfel de prize, iar principiul e simplu. «tu cumperi din magazinele mele, iar eu îți ofer ca bonus de fidelitate încărcarea gratuită a mașinii».

Capital: Ați confirmat că România va deveni o țară „i”. De ce are nevoie o țară pentru a fi primită în acest club select, să spunem?

Henrik Wenders: Toate țările în care vedem dedicație, interes pentru tehnologie și o dezvoltare rapidă pot intra în grupul „i”.Este cazul României. Revin la Norvegia pentru a vă da un exemplu. Acolo, interesul guvernului pentru electromobilitate a dus la o dezvoltare rapidă și a creat o adevărată industrie a punctelor de încărcare și susținere a acesteia.

Capital: Înțeleg că vă așteptați la o mână de ajutor și din partea statului român.

Henrik Wenders: Nu e neapărat necesară, dar ar fi binevenită. Ar grăbi mult lucrurile. Oricum, românii trebuie să înțeleagă că trebuie să înceapă să își schimbe modul de a vedea lucrurile în privința mobilității. Altfel vor rămâne în urmă.

Capital: Dar această intrare pe piața românească înseamnă și o pregătire a dealerilor. Nu puteți vinde o mașină electrică la fel ca pe una convențională.

Henrik Wenders: Foarte corect. Vânzătorii trebuie să știe să explice clienților avantajele acestei noi tehnologii. Dar și pachetele de servicii care o însoțesc. În plus, trebuie să știe toate detaliile de funcționare. Iar la service e nevoie de oameni specializați în eventuale reparații. Vom avea și puncte de încărcare la dealeri, desigur. Ne ocupăm foarte serios de implementarea strategiei.