Zi cu emoții pentru Alex Bodi. Decizia luată de magistrați. Unde-și va petrece acesta Sărbătorile Pascale

Magistrații de la Tribunalul Dolj au decis să-l plaseze pe Alex Bodi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, acesta scăpând de arestul la domiciliu.

Amintim că Alex Bodi este cercetat în continuare în dosarul de trafic de persoane și proxenetism, însă magistrații au decis să-l lase în libertate pentru 60 de zile. Așadar, acesta își va petrece Sărbătorile Pascale în libertate.

Ce nu are voie să facă în perioada controlului judiciar

Totuși, pe toată durata controlului judiciar, acesta va rebui să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară de fiecare dată când este chemat și va trebui să anunțe organul judiciar dacă își va schimba domiciliul. În plus, acesta trebuie să se prezinte la poliție de fiecare dată când este sesizat și nu are voie să comunice cu niciuna dintre persoanele care sunt implicate direct în dosarul în care este cercetat. Printre aceste persoane se află și fosta soție, Iulia Sălăgean.

Alex Bodi a fost privat de libertate în 2020

Fostul soț al Biancăi Drăgușanu a fost privat de libertate pe 11 noiembrie 2020. El s-a trezit cu mascații la ușă, fiind suspect într-un dosar de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane și șantaj.

Acesta este acuzat că ar fi recrutat mai multe tinere pe care le obliga să se prostitueze, motiv pentru care a fost acuzat și de șantaj. În cazul în care magistrații îl vor considera vinovat, atunci el va sta după gratii până la 10 ani.