Zelenski nu ar mai fi în pericol din partea rușilor: Este cea mai bună armă a lor
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu ar mai fi în pericol de a fi înlăturat de la putere de către ruși. Informația uluitoare vine din partea unui fost spion american. Cum își justifică acesta afirmațiile?
Zelenski ar fi cea mai bună armă pe care rușii o au în Ucraina
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, este văzut de mulți ca una dintre principalele ținte ale rușilor, vorbindu-se inclusiv despre numeroase tentative de asasinat la adresa sa.
Iată însă că vine o nouă informație care pare să răstoarne toate calculele. Scott Ritter, un fost spion american, este de părere că Rusia nu este, de fapt, deloc interesată ca Volodimir Zelenski să părăsească fotoliul prezidențial de la Kiev.
Motivul invocat: incompetența de care ar da dovadă președintele Ucrainei ar fi de un real ajutor trupelor ruse care au invadat această țară.
Fost ofițer american de informații și inspector al ONU, Scott Ritter spune că Zelenski este „cea mai bună armă” pe care o au rușii.
„Nu cred că Rusia îl va înlătura pe Zelenski din biroul prezidenţial. Zelenski este cea mai bună armă pe care o au. Incompetenţa lui va duce către o victorie a Rusiei mult mai zdrobitoare”, a afirmat Scott Ritter, într-un interviu acordat politicianului și jurnalistului britanic George Galloway.
Mai mult, fostul spion american îi prevede un sfârșit politic nu prea îndepărtat lui Volodimir Zelenski, însă nu din cauza rușilor, ci de pe urma propriei armate.
El consideră că, pe fondul pierderilor grele suferite în timpul contraofensivei, armata ucraineană ar putea să întoarcă armele împotriva lui Zelenski, să mărșăluiască spre Kiev și să-l forțeze pe președintele să-și înainteze demisia din funcție.
Volodimir Zelenski nu se mai ascunde în fața tentativelor de asasinat
Cât despre tentativele de asasinat, Volodimir Zelenski recunoaște că nu poate sta izolat în buncărul său de la Kiev pe toată perioada războiului.
„Dacă mă voi izola, nu voi mai înțelege ce se întâmplă în jurul meu, în țară. Voi pierde legătura cu societatea. Oamenii trebuie să vadă că, odată cu ei, și președintele este supus riscului”, spunea acesta recent.
„(Asasinarea lui Zelenski) a fost de maxima prioritate în primele zile ale războiului. (Rușii) au încercat de cel puțin 20-25 de ori să-l elimine.
După aceea, a devenit clar pentru Moscova că toate aceste tentative nereușite aveau un efect de bumerang asupra lui Putin însuși, scoțând în evidență eșecurile repetate.
Și cred că rușii au decis să creeze măcar o situație favorabilă unui asasinat pe lună, dar n-au acționat pentru că voiau să fie 100% siguri că vor izbuti”, a explicat Christo Grozev, investigator principal pentru Rusia al grupului de jurnalism Bellingcat.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





