Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, a declarat marţi că a purtat un dialog „lung şi semnificativ” la telefon cu preşedintele francez Emmanuel Macron despre războiul din Ucraina, informează Reuters.

Ce au discutat cei doi lideri?

Zelenski a discutat cu Macron despre situația militară, despre operațiunea militară pentru salvarea soldaților rămași la combinatul siderurgic Azovstal, despre situația diplomatică și despre problema combustibilului.

„Am discutat despre cursul ostilităţilor, despre operaţiunea pentru salvarea militarilor din combinatul siderurgic Azovstal şi despre viziunea perspectivelor din procesul de negociere. Am pus problema alimentării cu combustibil a Ucrainei”, a scris Zelenski pe Twitter.

Pe lângă acestea, Zelenski a menționat că a avut o discuție cu Macron referitoare la sprijinul oferit de către Franța Ucrainei și la pregătirea unui nou pachet de sancțiuni economice din partea Uniunii Europene pentru Rusia. În afară de acestea, cei doi au deschis și subiectul aderării Ucrainei la UE, dar și găsirea unor coridoare pentru exportul produselor agricole ucrainene.

„Noi am discutat, de asemenea, despre sprijinul Franţei, despre pregătirea celui de-al 6-lea pachet de sancţiuni, despre posibilele căi pentru a exporta produse agricole ucrainene. Am avut o discuţie de fond despre depunerea cererii noastre pentru un statut de candidat la aderare în UE”, a mai informat Zelenski.

Conform declarațiilor venite de la Palatul Elysee, Emanuel Macron i-a mai transmis lui Zelenski și faptul că susținerea cu armament francez pentru Ucraina va continua şi se va intensifica.

Care este situație aderării Ucrainei la UE?

În urmă cu o săptămână, preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut apel, la Strasbourg, pentru crearea unei „comunităţi politice europene” care să primească în special pe Ucraina, cât timp aceasta se află în mijlocul procedurilor de aderare la UE care ar dura ani sau chiar „decenii”. Cu ocazia Zilei Europei, Emmanuel Macron a mai subliniat că Ucraina, invadată de Rusia, este deja „membră cu inima a uniunii noastre”.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene a afirmat că Ucraina va urma să primească un prim răspuns în preajma lunii iunie referitor la cererea de aderare la blocul comunitar. Toate acestea s-au petrecut înaintea discursului lui Macron la Strasbourg, în urma unei convorbiri telefonice cu președintele Volodimir Zelenski.

Într-un anunț recent, Zelenski a declarat că Ucraina a predat răspunsurile la partea a doua a chestionarului pe care fiecare ţară doritoare trebuie să îl completeze în vederea aderării la UE.