Zeci de mii de locuri de muncă! ANOFM a anunțat care sunt cele mai căutate posturi
Zeci de mii de locuri de muncă sunt vacante la nivel național potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Majoritatea sunt pentru persoanele cu studii liceale, postliceale sau profesionale.
Agenţii economici ofereau miercuri un număr de 28.251 locuri de muncă, la nivel naţional, majoritatea pentru persoanele cu studii liceale, postliceale sau profesionale, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru agent de securitate (2.178), lucrător comercial (1.311), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.230), manipulant mărfuri (791), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie (763), muncitor necalificat în industria confecţiilor (722), ambalator manual (629), ucenic (575), confecţioner-asamblor articole din textile (566), vânzător (547), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (542).
Dintre cele 28.251 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 1.408 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager, medic, contabil etc.), 15.315 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





