Sunt profiturile spectaculoase obţinute în prima parte a anului de unii giganţi ai businessului mondial semne ale unei reveniri a economiei internaţionale sau doar un indiciu că, în unele domenii, multinaţionalele şi-au zdrobit concurenţii?

După prima jumătate a lui 2008, italienii de la Pirelli raportau pierderi de peste 36 de milioane de euro. La sfârşitul primului semestru al acestui an, semnul minus din dreptul rezultatelor financiare a dispărut, reuşindu-se să se obţină un profit net de şase milioane de euro. Asta, în ciuda unei scăderi de 10% a vânzărilor. „În mare măsură, schimbarea vine ca urmare a programului de restructurare lansat anul trecut“, a afirmat un responsabil din conducerea grupului.

Dar milioanele lui Pirelli pălesc în faţa celor 1,8 miliarde de dolari obţinute ca profit net de AIG în al doilea trimestru al lui 2009 (prima dată în ultimele şapte trimestre). Sau a celor 2,25 miliarde de euro acumulate în primele şase luni ale anului de Deutsche Bank (un profit net de 4,5 ori mai mare decât în semestrul întâi al lui 2008). „Într-o perioadă caracterizată atât de provocări, cât şi de oportunităţi, Deutsche Bank a înregistrat rezultate financiare foarte bune. Perspectiva pentru restul acestui an este puternic influenţată de evoluţia economiei globale. În acest mediu nesigur, DB este bine pregătită“, şi-a arătat optimismul Josef Ackermann, preşedintele consiliului director al băncii.

Lista companiilor cu greutate care au reuşit să-şi umple conturile într-o perioadă în care majoritatea afacerilor se luptă cu pierderile este mult mai lungă. Grupul farmaceutic Astra-Zeneca, de exemplu, a avut câştiguri nete de 2,73 miliarde de euro în primul semestru, faţă de 2,22 miliarde de euro în prima jumătate a anului trecut. Profitul Credit Suisse s-a majorat cu 29% în trimestrul al doilea, comparativ cu aprilie-iunie 2008, iar, în aceeaşi perioadă, profitul Apple a crescut cu 14%, până la 1,22 miliarde de dolari, iar cel al IBM, cu 12%, până la 3,1 miliarde de dolari. Şi vehiculul investiţional al lui Warren Buffett, Berkshire Hathaway, a avut, în perioada aprilie-iunie 2009, cel mai bun trimestru din ultimii doi ani, cu un profit net de 3,3 miliarde de dolari.

Cum se explică aceste performanţe?

Analistul economic Daniel Dăianu consideră că fiecare caz în care companiile au reuşit să obţină profituri mai mari ca anul trecut trebuie privit separat. „Să ne uităm, de exemplu, la marile instituţii financiare de peste Ocean, ca JP Morgan sau Goldman Sachs. În 2008, situaţia lor era aşa de proastă încât nu e de mirare că şi-au îmbunătăţit per-formanţele“, explică el.

„În unele cazuri, este vorba de diferenţele de curs valutar, care le-au ajutat pe unele companii să-şi amplifice profiturile“, crede Liviu Voinea, director executiv al Grupului pentru Economie Aplicată. Este cazul celor de la LG Electronics, care, ca urmare, printre altele, a deprecierii monedei sud-coreene, au înregistrat, în trimestrul al doilea, un profit de circa 650 de milioane de euro, în creştere cu 62% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2008. Şi GlaxoSmithKline îşi bazează o bună parte din creşterea cu 12% a profitului net (de la 1,5 miliarde de euro, în trimestrul al doilea al lui 2008, la 1,67 miliarde de euro, în aprilie-iunie 2009) pe deprecierea lirei sterline.

Nu poate fi negat nici rolul particular pe care îl joacă viziunea unor manageri. Totuşi, în multe din situaţiile în care multinaţionalele şi-au crescut profiturile, secretul nu stă nici în restructurări inteligente, scăderi de costuri ori strategii de marke­ting agresive, ci, pur şi simplu, în dispariţia unei părţi a competitorilor. „Printre efectele principale ale crizei se numără şi acest fapt: deşi piaţa se contractă, eliminarea unor jucători face ca cei rămaşi să înregistreze venituri şi profituri în creştere“, arată Daniel Dăianu. Iar concentrarea, indiferent de domeniu, nu are efecte benefice pentru consumatori.

Şi în România există companii importante care au înregistrat rezultate mai bune în 2009 decât în 2008. Printre ele, Aviva, Condmag Braşov (creştere de 75%), Apcarom Buzău (un profit de 4,6 ori mai mare) sau Uzuc Ploieşti (plus 92%)

3,5 mld. euro a fost profitul net obţinut de grupul italian Enel (activ şi în România) în primul semestru al lui 2009, în creştere cu circa 30% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2008

AU ÎNVINS RECESIUNEA

450 % Cu atât a crescut profitul Deutsche Bank în prima parte a anului, raportat la perioada similară a lui 2008. DB e doar una din companiile de top care au sfidat criza

172-35400-13_g_69x33.jpg


Te-ar putea interesa și: