România, sub Cod galben de ninsori

Astfel, în județele Suceava, Neamț, Bacău și la munte vor predomina ninsorile moderate cantitativ și va continua să se depună strat de zăpadă. Mai mult, în restul Moldovei vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și se va depune polei.

De asemenea, precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare vor fi și în estul Munteniei, pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă și se va forma polei. În intervalul menționat de meteorologi, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50-60 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Județele sub Cod galben sunt Suceava, Neamț, Harghita, Covasna, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași.

Avertismentul emis anterior de ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului în 24 de judeţe, care va intra în vigoare marţi dimineaţa şi va fi valabilă până miercuri seara.

Astfel, în intervalul 7 decembrie, ora 6:00 – 8 decembrie, ora 18:00, în sudul şi estul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei, precum şi în zonele de munte, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare. Meteorologii avertizează că se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană şi submontană. În zona montană înaltă, iar pe arii restrânse şi în Moldova, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45 – 55 km/h, viscolind ninsoarea.

Judeţele pentru care meteorologi de la ANM au transmis avertizarea sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Covasna, Harghita, Braşov şi Sibiu, iar parţial: Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea şi Vrancea.

Luna decembrie se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice, respectiv ninsoare, viscol şi ceaţă persistentă, în timp ce valorile termice vor marca o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius faţă de noiembrie, conform caracterizării climatice a primei luni de iarnă, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

„Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius, faţă de ultima lună de toamnă”, precizează specialiştii ANM.