Meteorologii de la AccuWeather au actualizat prognoza pentru luna mai, inclusiv pentru perioada Paștelui și a sărbătorii de 1 Mai. Previziunile arată o vreme variabilă, caracterizată de alternanța între zile însorite și calde, cu temperaturi ce pot atinge 20 de grade Celsius, și zile ploioase.

Conform prognozei, pe 1 Mai se așteaptă temperaturi maxime de 19 grade Celsius, cu minime nocturne de până la 6 grade Celsius. Este posibil să avem o vreme ideală pentru grătare, însă sunt posibile și perioade cu înnorări.

Cum va fi vremea de Paște

Paștele ortodox este programat pentru data de 5 mai. În weekendul 4-5 mai, se prevăd temperaturi maxime de 19 grade Celsius și minime nocturne între 6 și 7 grade Celsius.

După data de 15 mai, se simte prezența verii, cu temperaturi ce vor urca la 25-27 de grade Celsius. Cel mai călduros moment este anticipat pentru 21 mai, când temperaturile maxime vor atinge 27 de grade Celsius. În timpul nopții, temperaturile vor fi în creștere și se vor menține între 11 și 13 grade Celsius.

paste, iepurasi, copii, veme frumoasa
Vreme frumoasă de Paște/SURSA FOTO: Dreamstime

Temperaturi peste media normală anunțate de ANM

De altfel, ANM a venit cu vești importante în ceea ce privește vremea în perioada următoare. Conform prognozei meteo pentru perioada 11 martie – 8 aprilie 2024, se anunță temperaturi peste media normală, inclusiv în prima săptămână din aprilie. De asemenea, până pe 1 aprilie, Administrația Națională de Meteorologie prognozează precipitații abundente în aproape toată țara.

Potrivit meteorologilor ANM, se așteaptă temperaturi peste media normală, inclusiv în prima săptămână din aprilie. De asemenea, până pe 1 aprilie, sunt prognozate ploi abundente în aproape toată țara.

Precipitații în toată România în perioada următoare

În săptămâna 11-18 martie, temperaturile vor fi mai ridicate decât media obișnuită pentru această săptămână, în toată România. Se estimează că nivelul precipitațiilor va fi peste medie pe întreg teritoriul țării în această perioadă.

În săptămâna 18-25 martie, valorile medii ale temperaturii aerului vor fi mai mari decât de obicei pentru acest interval. Se prognozează că cantitățile de precipitații vor depăși nivelul normal în întreaga țară.

Care este prognoza meteo până pe 8 aprilie

În ceea ce privește vremea în săptămâna 25 martie- 1 aprilie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât de obicei pentru această perioadă. Se anticipează că nivelul precipitațiilor va fi ușor peste medie în majoritatea regiunilor.

În săptămâna 1-8 aprilie, temperaturile medii vor fi ușor peste cele obișnuite pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de mediile normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.