Volodimir Zelenski cere noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Preşedintele Ucrainei, în mesajul său de vineri seară, a cerut ca ofensiva sancţiunilor să fie reluată. Zelenski a subliniat că a fost făcută deja o pauză prea mare în impunerea de sancţiuni.

Iar în tot acest timp, Rusia a reuşit să eludeze unele dintre aceste decizii stabilite la nivel internaţional.

„În prezent, asistăm la o pauză prea lungă în ceea ce priveşte sancţiunile din partea partenerilor noştri. Iar încercările Rusiei de a eluda sancţiunile sunt prea active”, a indicat preşedintele Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski cere o nouă „ofensivă” de sancţiuni a Occidentului împotriva Rusiei

Declaţiile liderului de la Kiev vin în urma unei întâlniri avute cu membrii grupului ucrainean pentru sancţiuni. Acest grup a prezentat un raport cu privire la ceea ce s-a realizat deja în această privinţă în colaborarea cu partenerii Ucrainei.

Zelenski a mai subliniat că lumea liberă trebuie să se apere, iar Rusiei nu trebuie să i se permită să se folosească de companiile, tehnologiile sau produsele lumii libere.

„Este foarte important să adăugăm soluţii din partea lumii libere, care trebuie să se apere.

Şi, mai mult decât atât, trebuie să evite orice încercare de a folosi companiile lumii libere, tehnologiile lumii libere, produsele lumii libere pentru a lupta împotriva libertăţii”, a mai spus liderul ucrainean.

El a cerut o reînnoire a „ofensivei globale de sancţiuni” şi a indicat şi trei priorităţi în această direcţie:

  • sancţiuni suplimentare împotriva sectorului energetic al Rusiei,
  • restricţii reale privind furnizarea de cipuri şi microelectronică,
  • blocarea în continuare a sectorului financiar rusesc.

Volodimir Zelenski a spus, în încheiere, că vocea Ucrainei trebuie să continue să fie auzită în întreaga lume şi înţeleasă.

„Ucraina trebuie să se facă auzită în lume, trebuie să fie înţeleasă. Emoţiile împărtăşite sunt întotdeauna o mare sursă de sprijin”, a spus el.

Ucraina refuză ridicarea parţială a sancţiunilor împotriva Rusiei

În acest context, reamintim că, tot vineri, Ucraina a respins ideea unei ridicări parțiale a sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei. Totul s-ar fi putut face în schimbul revenirii Rusiei în acordul privind exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră.

Asta ar reprezenta o victorie pentru Moscova, căreia i s-ar deschide calea pentru noi valuri de șantaj alimentar.

„Slăbirea unei părţi a regimului sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse în schimbul restabilirii acordului privind cerealele ar fi un triumf al şantajului alimentar rusesc şi o invitaţie la noi valuri de santaj ale Moscovei”, a indicat Ministerul de Externe de la Kiev.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, era cel care propusese ridicarea parţială a sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei. Condiţia era ca Moscova să revină în acordurile privind exportul cerealelor prin Marea Neagră.