Așadar, liderul cecen Ramzan Kadîrov, un apropiat al președintelui rus şi un susţinător fervent al războiului din Ucraina, a fost primit luni la Kremlin de Vladimir Putin, potrivit informațiilor transmise de autoritățile ruse într-un comunicat.

Ramzan Kadîrov a stat la un birou cu Vladimir Putin și a desfăcut o mapă cu documente, în timp ce liderul de la Kremlin îl întreabă ce mai face.

Vladimir Putin și Ramzan Kadîrov au discutat despre problemele sociale şi economice

„În republica noastră totul este foarte bine. Asta datorită ţie, don”, a spus Ramzan Kadîrov.

„Mulţumesc poporului cecen”, a răspuns Vladimir Putin.

„Dacă îmi permiteţi, aş vrea să mă laud puţin”, a mai spus Kadîrov, înainte de a citi nişte notiţe scoase dintr-o mapă.

Conform BBC, Ramzan Kadîrov ar fi întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte pronunţia rusă, iar dimensiunea scrisului de pe hârtii este considerabilă.

Ramzan Kadîrov a venit cu asigurări pentru Vladimir Putin

Potrivit unui comunicat al Kremlinului, Ramzan Kadîrov l-a informat pe Vladimir Putin despre „realizările sociale şi economice” ale Ceceniei în 2022.

„În 2022 am ocupat poziţii de frunte în Cecenia, o poziţie în diverse domenii”, a spus Kadîrov începând să enumere o serie de proiecte, inclusiv în ceea ce priveşte vaccinarea anti-Covid şi antigripală.

„Vladimir Vladimirovici, suntem deosebit de mândri de succesele din Groznîi. Capitala Republicii Cecene a fost desemnată cel mai bun oraş pentru afaceri. Fireşte, avem dificultăţi actuale, dar acestea sunt rezolvate datorită atenţiei şi sprijinului guvernului rus şi a instrucţiunilor dumneavoastră personale”, a mai spus Kadîrov.

„Dragă Vladimir Vladimirovici, luptătorii Republicii Cecene servesc cu succes în zona operaţiunii militare speciale, executăm toate ordinele dumneavoastră şi ne propunem să acţionăm până la capăt. Locuitorii din regiune susţin pe deplin operaţiunea şi consideră că este necesară pentru a-şi atinge scopurile şi obiectivele. Vă mulţumim încă o dată pentru tot ceea ce faceţi pentru Republica Cecenă şi pentru întreaga Rusie, Federaţia Rusă. Nu vă vom dezamăgi, domnule preşedinte”, a completat liderul cecen.

„Nu am nicio îndoială.Văd cum luptă băieţii dumneavoastră şi vă rog să le transmiteţi cele mai bune urări, vă mulţumesc foarte mult”, a răspuns președintele din Rusia.