Vladimir Putin, avertisment fără precedent! Masacru aproape de granița cu România

Vladimir Putin, avertisment fără precedent! Masacru aproape de granița cu România
Publicat de Corina Chiriac la 10 decembrie 2019, 23:50

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că locuitorii regiunilor separatiste din estul Ucrainei ar putea deveni ţintele forţelor guvernamentale de la Kiev dacă acestea vor primi controlul total al frontierei dintre regiunile respective şi Rusia, transmite Reuters.

Vorbind la o zi după prima sa întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfăşurată la Paris, Vladimir Putin a adus în discuţie masacrul din 1995 de la Srebrenica din timpul războiului din Bosnia.

Ce spune Putin despre amnistia pentru locuitorii regiunilor Doneţk şi Lugansk

Potrivit liderului rus, este necesară acordarea unei amnistii pentru locuitorii regiunilor Doneţk şi Lugansk înaintea oricărei predări a controlului frontierei.

‘Legea amnistiei încă nu a trecut. În timp ce partea ucraineană continuă să insiste: ”Daţi-ne ocazia să închidem graniţa folosind trupele noastre”. Dar îmi pot imagina ce s-ar întâmpla pe urmă’, a spus preşedintele rus.

‘Ar fi Srebrenica, pur şi simplu’, a adăugat el, făcând referire la masacrul în care forţele sârbe bosniace au ucis în jur de 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani în enclava Srebrenica în iulie 1995, scrie Agerpres.

Conflictul dintre Kiev și separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei ține de mai mult de cinci ani

Conflictul dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, început în urmă cu peste cinci ani, a făcut peste 13.000 de morţi şi a declanşat cea mai gravă criza în relaţia Moscovei cu Occidentul de la sfârşitul Războiului Rece.

Cu ocazia summitului de la Paris, Putin şi Zelenski au convenit asupra unui schimb între toţi prizonierii din conflict, dar rămân în suspensie numeroase probleme legate de viitorul statut al regiunii.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.