Vladimir Putin a luat decizia! Vestea serii după moartea Reginei Elisabeta

Vladimir Putin a luat decizia! Vestea serii după moartea Reginei Elisabeta

Sursă: Kremlin.ru

Publicat de Valentina Drăgoi la 9 septembrie 2022, 19:58

Informația momentului despre Vladimir Putin. S-a aflat ce vrea să facă liderul de la Moscova după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat toate detaliile.

Informația momentului despre Vladimir Putin. Deși liderul de la Moscova a transmis un mesaj emoționant după moartea Reginei Elisabeta a II-a, se pare că acesta nu va ajunge la funerariile fostului monarh.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Oficialul rus susține că cel mai probabil liderul de la Kremlin nu va asista la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, care ar urma să aibă loc peste 10 zile la Londra.

Vladimir Putin nu va participa la funerariile Reginei Elisabeta

„Opţiunea (deplasării sale) nu este avută în vedere”, a spus Peskov. Menționăm faptul că având în vedere sancțiunile impuse de Occident Rusiei, spațiul european este închis pentru avioanele rusești, iar acest lucru ar putea fi o problemă.

În același timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai spus și că la momentul actual nu este clar dacă un reprezentant al guvernului rus va participa la funeraliile Elisabetei a II-a, având în vedere faptul că detaliile ceremoniei nu au fost comunicate.

„Toate acestea urmează să fie anunţate într-un fel sau altul de către serviciile regelui, de către autorităţile din Regatul Unit”, a adăugat Peskov, care a lăudat ”înțelepciunea și  autoritatea” Reginei Elisabeta. „Înţelepciunea și autoritatea, calităţi care astăzi au devenit rare pe scena internaţională”, a mai spus acesta.

Mesajul transmis de Vladimir Putin după moartea Reginei Elisabeta

Amintim că joi seară, la puțin timp după anunțul privind decesul Reginei Elisabeta a II-a, Vladimir Putin a postat un mesaj pe Telegram. Liderul de la Moscova a avut doar cuvinte de laudă la adresa acesteia și totodată, a transmis curaj și tărie tuturor membrilor familiei regale.

În același timp, el și-a exprimat sprijinul sincer față de poporul Marii Britanii.

„Cele mai importante evenimente din istoria recentă a Regatului Unit sunt legate în mod inextricabil de numele Majestății Sale. De-a lungul mai multor decenii, Elisabeta a II-a s-a bucurat pe bună dreptate de dragostea și respectul supușilor săi, precum și de autoritate pe scena mondială.

Vă doresc curaj și tărie de caracter în fața acestei pierderi grave și ireparabile. Vă rog să transmiteți simpatia și sprijinul meu sincer membrilor familiei regale și întregului popor al Marii Britanii.”, se arată în mesajul lui Vladimir Putin de pe Telegram, potrivit agenției ruse Interfax.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.