Noua rachetă nucleară hipersonică Satan-2 a Rusiei poate distruge „jumătate din coasta unui continent”, a anunțat recent Dmitri Rogozin, șeful agenției spațiale ruse Roscosmos.

Potrivit acestuia, zeci de noi rachete balistice intercontinentale Sarmat-2, care cântăresc peste 200 de tone, vor fi desfășurate până în toamnă, pentru a amenința inamicii Rusiei.

”Am vrea doar să-i sfătuim pe agresori să vorbească mai politicos cu Rusia”, a spus Rogozin, prezent la un „maraton educațional” numit „Noi orizonturi”, potrivit The Daily Mail.

În cadrul evenimentului, șeful Roscosmos a prezentat racheta Sarmat, cunoscută și sub numele de Satan-2, o rachetă balistică intercontinentală capabilă să lovească ținte la o viteză de 25.880 km/h.

Cele mai mari nu vor încăpea în Piața Roșie!

„Aici vedeți lansările de probă ale rachetelor noastre”, s-a lăudat oficialul rus.

„Cele mai mici sunt afișate la paradele din Piața Roșie! Cele mai mari nu vor încăpea în Piața Roșie, deoarece sunt prea mari”, a avertizat Rogozin, subliniind că racheta „de neoprit” Satan-2 va fi „pregătită de datorie” în această toamnă.

Rachetele ar permite Rusiei să atingă ţinte în întreaga lume, de oriunde

Daily Mail amintește că Moscova a efectuat un prim test al rachetelor Sarmat la cosmodromul Plesetsk din nordul Rusiei, la sfârşitul lunii aprilie. Sarmat are o rază de acţiune de 18.000 de kilometri şi poate transporta focoase nucleare.

Rachetele ar permite Rusiei să atingă ţinte în întreaga lume, lansând atacuri fie de la Polul Nord, fie de la Polul Sud. Primele rachete Sarmat urmează să fie amplasate în regiunea Krasnoyarsk.

„Satan 2” poate distruge jumătate din coasta unui continent mare

„Acum puteți vedea pe video Topol, Yars, racheta submarină Bulava. Și în sfârșit Sarmat! O astfel de rachetă (Sarmat) poate distruge jumătate din coasta unui continent mare sau un un inamic occidental, care ar putea să nu ne placă din cauza agresivității sale politice”, a adăugat Rogozin.

Noua armă a Moscovei, botezată „Satan 2” în terminologia NATO, are ca element de noutate încărcătura, care poate fi compusă inclusiv din deja celebrele planoare hipersonice ale Moscovei. Dotate cu încărcătură nucleară, acestea ar putea distruge planeta, susțin experții militari.

”Țările NATO vor fi distruse într-o jumătate de oră”

Rogozin, ex-vicepremier al Rusiei, un loial lui Putin, a lansat mai multe amenințări, în ultimele luni, privind lovituri nucleare împotriva Occidentului.

În urmă cu câteva săptămâni, Rogozin a amenințat că va șterge Ucraina de pe hartă și va distruge Occidentul în doar o jumătate de oră.

„NATO duce un război împotriva noastră”, afirma Rogozin la acea vreme. „Nu l-au anunțat, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Acum este evident pentru toată lumea”, declara omul lui Putin. Rogozin avertiza că ”în cazul unui război nuclear, țările NATO vor fi distruse de noi într-o jumătate de oră”.

Rusia dispune în prezent de 40 de rachete super-grele Satan 1, care pot fi lansate din silozuri subterane speciale. Aceste rachete urmează a fi înlocuite cu noul model Satan 2/„Sarmat”, care are o greutate de 220 de tone şi o rază de acţiune de 18.000 de kilometri. Conform datelor, la 23 februarie 2022 Rusia deţinea 4.477 de ogive nucleare, adică de peste 447 de ori mai mult decât necesarul distrugerii omenirii.

Dintre aceste arme, 1.588 de ogive sunt desfăşurate pe rachete balistice cu rază lungă (de tipul Satan, dar există şi alte modele, aflate pe submarine, lansatoare mobile terestre sau care pot fi lansate din avion). De asemenea, alte 977 de bombe „strategice” şi 1.912 de bombe nestrategice (sau tactice) se află în rezervă.