Vlad Voiculescu a ținut marți o conferință de presă, în care a arătat că înțelege frustrarea populației, cu privire la măsurile de restricție impuse de Guvern, dar a spus că nu i se pare normal să sufere cadrele medicale și să fie blamate, pentru că nu au altă ”vină” decât cea de a-i încerca să îi vindece pe cei bolnavi.

Ministrul Sănătății susține în continuare că singura soluție pentru depășirea pandemiei de coronavirus rămâne vaccinarea.

Vlad Voiculescu: ”Nici în războaie nu se atinge nimeni de medici”

”Sunt consternat şi oarecum furios şi nu din cauza protestelor în sine, pentru că acestea pot avea justificări şi ştiu că au justificări, pot avea justificări personale, dar cred că s-a ajuns ceva cam departe, s-a ajuns prea departe în special cu violenţa şi agresivitatea la adresa medicilor şi a personalului din spital, în mai multe locuri din ţară.

Lucrul ăsta nu este acceptabil. Nici în războaie nu se atinge nimeni de medici, de infirmieri, de asistente, în general de cei care poartă haina albă şi au grijă de cei care au nevoie, care au cea mai mare nevoie.

Cei care au fost azi noapte în curţi ale spitalelor, la Bacău, la Galaţi, nu numai, aş spune că au greşit şi m-aş opri, deocamdată, aici. Aş spune că au greşit, în aceste spitale sunt trataţi semeni de-ai lor, sunt trataţi oameni care au neapărată nevoie de îngrijire medicală.

Sunt oameni în ATI, oameni care încearcă să se lupte pentru propria viaţă şi de multe ori în faţa spitalelor sau chiar în curtea spitalelor sunt aparţinătorii acestor oameni care aşteaptă veşti bune”, a declarat Vlad Voiculescu marţi după amiază, într-o conferinţă de presă.

”Vor fi suficiente doze de vaccin pentru toată lumea”

”Ieri a fost în Londra prima zi fără niciun deces de covid-19, ca urmare a ratei excepționale de vaccinare.

Și în România vom primi în curând peste 7 milioane de doze.

Îi rog pe toți cei care pot ajuta, să îi ajutați pe cei în vârstă să se înscrie pentru vaccinare. Vor fi suficiente doze de vaccin pentru toată lumea.

Singurul mod prin care putem învinge pandemia este prin vaccinare.

Acest al treilea val ar putea fi ultimul mare hop, dacă îi protejăm pe cei vulnerabili și dacă ne vaccinăm.

Noi toți împărtășim un anumit nivel de frustrare și de oboseală, a fost un an greu, sunt mulți dintre noi care deja de chinuie și pentru care viața este mai grea, din cauza pandemiei.

”Orice țară de afară are restricții mai dure”

Când spunem vrem o țară ca afară – cam orice țară de afară are restricții mai dure decât cele implementate de noi, pentru că nu s-a găsit un leac magic.

Singura cale este vaccinarea și cu toții trebuie să ne protejăm.

Pacienții care vin cu o urgență medicală la spital și se stabilește prin test că sunt infectați cu SRAS-COV-2 nu vor mai fi transferați în spitalele suport Covid-19, ci vor primi îngrijiri medicale de urgență.

Încercăm ca în fiecare spital să organizăm o zonă în care să fie tratați pacienții bolnavi de coronavirus.

În ministerul Sănătății se lucrează la protocoale care să fie respectate la virgulă. Pacienții bolnavi de SARS-COV-2 nu vor mai fi transferați în spitale aflate la mare depărtare de domiciliul lor.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.