Printre ofertele ce vor fi prezentate la Târgul Imobiliar Project Expo, desfăşurat la Palatul Copiilor din Bucureşti, de vineri până duminică, se numără cele prin care beneficiarii programului „Prima casă” pot achiziţiona vile finisate la marginea Bucureştiului, la preţuri pornind de la 61.000 de euro, plus TVA.

Clienţii care aleg oferte din cadrul ansamblului Dealul Verde, aflat la sud de Capitală, la  ieşirea din comuna Berceni, îşi pot alege propriul proiect, architect şi constructor, potrivit organizatorilor.

Preţuri pe faze de execuţie

Proprietarii îşi pot contracta casele în orice fază de execuţie: lot de teren, casă la roşu, semifinisată sau finisată.

Pentru faza la roşu, preţurile pleacă de la 41.000 de euro, plus TVA, iar pentru vilele semifinisate, de la 47.000 de euro. Preţurile includ un lot de teren de 310 mp, iar pentru suprafeţe mai mari se achită un supliment de teren la preţul de 45 euro/mp. Tot 45 de euro/mp este şi preţul în cazul achiziţiei unui lot de teren.

La Târg vor fi prezenţi mai mulţi dezvoltatori care le vor oferi celor ce se încadrează în programul guvernamental opţiunea de a-şi construi o vilă, preţul pe metru pătrat fiind de 550 de euro. Astfel, o vilă de 160 de metri pătraţi cu un teren de 270 metri pătraţi ajunge la 88.000 euro, cu TVA inclus.

Project Expo, va fi deschis vineri şi sâmbătă în intervalul 10.00 – 18.00, iar dumincă îşi va ţine porţile deschise de la 10.00 până la 17.00.