A venit factura pentru consumul în exces din ultimele decenii. Aceasta e criza!
Pe vremea părinţilor mei, o casă se cumpăra cu economiile unei generaţii. Strângeau bani părinţii, mai adăugau darul de la nunta copiilor, se împrumutau puţin la rude şi se făcea de-o casă. După care, ciclul se relua. Proaspăt căsătoriţii începeau să strângă bani pentru casa copiilor. O maşină se cumpăra pentru toată viaţa.
Frigiderul, maşina de spălat nu aveau nici ele o viaţă mai scurtă. Şi nu numai în Romånia se întåmpla aşa. Pe măsură ce productivitatea muncii a crescut, noile tehnologii puteau să producă mult mai multe maşini, frigidere, televizoare, a crescut şi rolul creditului pentru ca oamenii să poată cumpăra acum şi să plătească în viitor. Şi suveica a început să se învårtă. Nevoile tot mai mari şi mai sofisticate necesitau sume de împrumutat tot mai mari. Doar economiile celor care mai puneau deoparte nu erau de ajuns. Au fost inventate noi instrumente. Pentru banii pe care o bancă i-a împrumutat clienţilor, respectiv dreptul de a încasa ratele, banca atrăgea alţi bani cu care să poată acorda credite. Şi suveica se învårtea. Banca dădea mai multe credite, mai mulţi oameni puteau să trăiască mai bine cu respectivele credite, companiile puteau să våndă mereu mai mult şi să-şi sporească profiturile. Băieţii super-deştepţi din marile bănci de investiţii americane, cei care inventau noi mecanisme şi instrumente de sporire a sumelor care pot fi acordate drept credite, deveniseră nişte semizei şi erau plătiţi ca atare. Practic, ei emiteau moneda, nu băncile centrale. Bani virtuali cu care-ţi cumpărai maşina.
Inventaseră un perpetuum mobile, erau alchimiştii moderni, din nimic făceau bogăţie. Băncile din toată lumea dădeau credite cu toptanul, oamenii trăiau mai bine, profiturile tuturor creşteau la cer, toată lumea era mulţumită. Ba chiar americanii au putut să dea o lege pentru a obliga băncile să dea credite şi celor mai săraci, care altminteri nu s-ar fi putut apropia de o bancă – aşa numitul credit moral. Evident că exact cei care au beneficiat de creditul moral au fost primii care nu şi-au mai putut plăti ratele.
Toate au fost bune şi frumoase pånă cånd unii au înţeles că unele din aceste credite nu vor putea fi plătite niciodată, că aceşti bani au fost folosiţi pentru a cumpăra case ruşinos de supraevaluate şi că totul este un fel de joc piramidal. Din care toţi am trăit mai bine.
Cånd tot mai mulţi şi-au dat seama că deţin nişte hårtii care nu au nimic în spate şi că jocul devine un fel de Popa-prostu, vånzările pe burse au început să fie agresive, preţurile s-au prăbuşit şi oamenii şi-au retras banii din băncile care se clătinau. Guvernele au alocat sute şi sute de miliarde pentru a salva bănci şi pentru restabilirea încrederii. Pånă acum, nu au reuşit. Primul efect al crizei: băncile nu mai dau credite. Astfel, creşterea economică frånează brusc, activele care se cumpărau pe credit se depreciază masiv. Averi imense se topesc ca un bulgăre de zăpadă. Omenirea întreagă va trebui să-şi ajusteze consumul. Cererea va scădea drastic, banul şi slujba vor fi iar preţuite. Viitorul a venit prea repede, nu a ţinut cont de scadenţele din contractul de credit. A venit factura pentru consumul în exces din ultimele decenii… Aceasta e criza!
