Pentru Ion Iliescu, automobilul reprezintă o invenție fundamentală a secolului XX, care a revoluționat viața oamenilor, dar în același timp un „rău necesar” din cauza poluării și a aglomerației pe care o generează în orașe.
Primele contacte ale lui Ion Iliescu cu mașinile au fost încă din copilărie
El a spus într-un interviu acordat în 2007 pentru ProMotor că, deși mașinile pot fi uneori un motiv de iritare, acestea poartă și o încărcătură afectivă, fiind depozitare ale amintirilor și călătoriilor imaginare.
„În primul rând, o invenție care a revoluționat condițiile de viață ale omenirii în secolul XX. Apoi, un „rău” necesar, un factor de poluare, un motiv de iritare, care a transformat viaţa oraşelor într-un vacarm.
Pe de altă parte, nu există automobilist care să nu aibă, precum Al Bundy, „Dodge”-ul său, care este nu doar un morman de rugină pe patru roţi, ci şi un depozitar al amintirilor şi al călătoriilor imaginate”, povestea regretatul politician pentru sursa menționată.
Primele contacte ale lui Iliescu cu mașinile au fost încă din copilărie, când a urcat într-un Plymouth vechi al unui prieten al tatălui său, care era șofer. Părinții săi nu au avut mașină sau chiar o casă, ceea ce a marcat profund percepția lui asupra vieții între a „fi” și a „avea”. Permisul de conducere l-a obținut în anii ’70, iar prima sa mașină a cumpărat-o în 1982, o Dacie cu care a circulat mult înainte de Revoluție.
„Prima oară am urcat cu H.G. Wells în Maşina timpului! Într-o mașină „în carne şi oase” s-a întâmplat să urc gratie complicității unui prieten din copilărie, al cărui tată era şofer. Avea un Plymouth vechi. Am descoperit atunci o nouă faţă a lumii”, mai spunea Iliescu.
În ceea ce privește autovehiculele pe care le-a deținut, Ion Iliescu a avut o Dacie, un Daewoo Cielo, iar în ultimii ani a folosit un Volkswagen Passat în leasing. Deși unii considerau că i s-ar potrivi o Volgă sau un BMW, el credea că, asemeni hainelor, nu mașina îl face pe om.
Iliescu nu a fost niciodată amendat în trafic
Iliescu nu a fost niciodată amendat în trafic, iar în ultimii ani nu a mai condus. A avut două accidente, unul minor și unul serios în 1971, când a suferit câteva coaste fisurate după un impact cauzat de un autobuz care nu a acordat prioritate.
Cunoștințele sale despre mecanica mașinilor erau limitate, reușind doar să schimbe cauciucuri sau bujii, iar soția sa nu conducea. În timpul Revoluției din 1989, a folosit un TAB pentru deplasările între sediul fostului Comitet Central, Ministerul Apărării și Televiziune.
„Permisul de conducere l-am luat în anii ’70, ani de deschidere inclusiv automobilistică… Prima maşină am achiziționat-o ceva mai târziu, în 1982. Aproape că a trebuit să reînvăț ceea ce uitasem de la cursurile de șoferie. Șofatul e ca limbile străine: ori îl practici zi de zi, ori apelezi la… translatori.
Am avut o Dacie, apoi o maşină Daewoo, un Cielo. Mașina tranziției… De ceva timp mi-am achiziționat, în leasing, un Volkswagen Passat. Unii cred că mi se potrivește Volga, alţii BMW-ul. Ca şi hainele, nu mașina îl face însă pe om. (…) Nu am luat încă vreo amendă în trafic. În ultimii ani, e bine că nu mai conduc. Probabil că aș fi fost amendat!”, spunea Iliescu.
Fostul președinte a făcut o paralelă între condusul unei mașini și conducerea unei țări
Iliescu a făcut o paralelă între condusul unei mașini și conducerea unei țări, evidențiind necesitatea respectării regulilor, responsabilității și menținerii legăturii cu realitatea. Spre deosebire de condusul mașinii, pentru a conduce o țară trebuie să „te dai jos din mașină” și să rămâi conectat cu oamenii și realitățile cotidiene.
Înainte de 1989, Iliescu s-a deplasat cu Dacia personală, iar oficial cu o Volgă la Timișoara și un Renault 18 la Iași. În privința colegilor săi din partid, nu i-a nominalizat, însă a comentat că unii sunt mai pricepuți la mașini decât la politică. Referitor la cheltuielile cu mașinile scumpe, a criticat folosirea banilor publici pentru achiziționarea unor autoturisme luxoase, considerând-o o „nesimțire crasă”.
„Înainte de a sublinia diferențele, să accentuăm asemănările. În ambele situații trebuie să respecți niște reguli. Nu ești singur pe lume. Nu poți face orice îți trece prin cap, în fericita situație în care chiar ai ceva în cap. Nu poți să ai derapaje periculoase, nu poți să îi jignești pe ceilalți, să le pui piedici, nu poți să te urci beat la volan.
Ca președinte, ești, vrei, nu vrei, un model. Când te urci la volan, nu îţi sunt puse în paranteză atribuțiile de președinte.
Nu poți să fii model de dimineața până spre prânz, iar apoi să ieși la cârciumi cu prietenii și să te urci la volan. Devii din model antimodel! Rişti, astfel, să fii amendat sau… suspendat! În ceea ce privește diferențele… Păi, ca să conduci o țară, trebuie să te cam dai jos din mașină! Nu trebuie să pierzi contactul cu „bordurile” astea care se tot schimbă, cu oamenii care ţi-au acordat încrederea.
În ultimii trei ani, însă, metafora care puncționează e aceea a… vaporului! Din păcate, Biruința aduce tot mai mult cu Titanicul! E, însă, un film pedagogic, de urmărit de cei care se cred eterni: Revolta de pe Bounty”, relata fostul președinte.
Nu a avut niciodată probleme privind securitatea în timpul deplasărilor
În ceea ce privește traficul din București, Iliescu a comentat că situația reflectă o experiență similară cu orașele occidentale din anii ’50-’60, când producția masivă de automobile a transformat circulația în infernală. Din punctul său de vedere, problema parcărilor este gestionată de firme private și implică o situație „suprarealistă”.
Nu a încălcat protocolul de decență și a respectat întotdeauna poziția în mașina de serviciu, iar în timpul deplasărilor nu a avut niciodată probleme privind securitatea sa fizică. Deși a recunoscut că nu înjură în public, nu vede cu ochi buni înjurăturile la volan, recomandând mai degrabă rugăciunile.
„Nu am trecut niciodată peste protocolul decenţei. Cînd vom învăţa să respectăm atribuţiile fiecăruia, o să ne înţelegem mai bine. Nu prin gesturi intempestive se evidenţiază un şef de stat. Am stat cuminte, la locul meu, în dreapta, spate. Ca la şcoală. (…)
Nu am avut nici o secundă emoții. În afara ţării niciodată nu au fost probleme. Iar în ţară cu atît mai puţin. La noi nu se trage cu pistolul, ca la alţii, se trage cu cerneală, chiar şi în şeful statului. Suntem o țara de pamfletari, de aici ni se trage”, spunea fostul președinte.
Iliescu își amintea cu plăcere de Dacia pe care a avut-o înainte de Revoluție
Culoarea preferată pentru o mașină este un bleumarin „egiptean”, amintindu-și cu plăcere Dacia pe care a avut-o înainte de Revoluție. Despre discuții la nivel înalt privind mașinile, a precizat că nu a purtat astfel de conversații, fiind mai interesat de obligațiile sale. Cu toate acestea, a vizitat unități de producție ale unor companii importante precum Toyota, Fiat, Daewoo și General Motors.
În timpul Revoluției, pentru deplasarea între sediul fostului Comitet Central și Televiziune, Iliescu a folosit un TAB, reflectând o perioadă tensionată.
„Dacă aş spune roşu, mi-aţi spune că sunt nostalgic… Dacă aş spune albastru, aţi spune că iar carotez conducerea PSD şi nu sunt de acord cu rebranduirea partidului. Adevărul e că Dacia pe care am avut-o înainte de Revoluţie avea un bleumarin superb, un bleumarin „egiptean”, de care îmi amintesc şi astăzi cu plăcere”, a spus Ion Iliescu.
Referitor la privatizarea industriei auto românești, Iliescu a explicat că nu se putea „implica” direct, dar a purtat discuții cu reprezentanții unor companii precum Renault, Daewoo, Citroen sau General Motors.
Considera că soluția naturală pentru uzina de la Pitești era parteneriatul cu Renault, având o cultură industrială comună, și a sprijinit investitorii străini pentru a aduce tehnologie și oportunități noi, considerând esențială cooperarea capitalului străin pentru relansarea industriei românești.
„Nu mă puteam „implica”, nu era treaba mea. Sigur că am avut discuţii pe această temă, şi nu doar cu francezii. Dar, la Piteşti, Renault era, cum să vă spun, soluţia naturală. Aveam o licenţă, o cultură industrială moştenită de la ei, afinităţi şi chiar metehne comune.
Aşa cum am încurajat sosirea reprezentanților Daewoo la Craiova, după refuzul repetat al firmei Citroen de a se implica în privatizare.
Am discutat şi cu reprezentanţii General Motors în acelaşi scop. În general, am încercat să sprijin investiția capitalului străin. Avem nevoie de noi tehnologii, de noi oportunităţi. Nu putem relansa industria românească fără o amplă cooperare şi implicare a capitalului străin. Şi am făcut pași importanți în acest sens, încă insuficienți”, a spus fostul președinte.
