Ar fi vorba de un număr mare de deținute, iar toată situația ar fi generată de către consumul unor preparate gătite în care ar fi fost puse legume alterate. Unele femei s-ar fi prezentat la infirmerie pentru tratament după ce bubele acestora de pe corp ar fi erupt. Acestea ar fi fost pansate de către medicii unității de penitenciar.

În urmă cu patru ani, la Târgșor, ar mai fi fost o situație de genul acesta când unitatea ar fi primit „brânză alterată”.

Stiripesurse afirmă că Elena Udrea nu ar fi fost afectată de situația actuală, unul dintre motive fiind acela că fostul demnitar nu ar consuma nimic din ce se servește la cantina unității.

Potrivit surselor citate, Elena Udrea ar primi des pachete cu mâncare și merge des la magazin, astfel își poate asigura fără probleme consumația.

Reacția familiei

„S-a păstrat reglementarea din pandemia de Covid-19 in sensul ca nu se servește masa la cantina, ci in camere. Este o problema pentru că sunt camere cu 16 persoane, deci, va imaginați ca nu pot mânca toți la aceeași masă.

Doamna Udrea mănâncă de obicei mâncarea din penitenciar. Nu a avut o problemă medicală cu aceasta si nici nu cunoaște dacă au avut alte condamnate o problema ca cea descrisă de dvs.”, a precizat unul dintre avocații familiei Udrea.

„Problema este mai degrabă că orice se cumpără de la magazin sau se aduce la vizita de acasă și necesită o conservare la temperaturi scăzute se strică în scurt timp deoarece nu există frigidere.

De exemplu, laptele se cumpără de la magazin, dar a doua zi este stricat și nu ți se permite, conform regulamentului, să te duci sa îți cumperi altul zilnic”, a mai precizat pentru Stiripesurse avocatul.

Vizita la penitenciar

În cursul săptămânii trecute, Elena Udrea a petrecut timp în camera denumită generic „Mama și copilul”, cameră folosită expres de deținutele care fie au născut recent, fie la întâlnirile mamă-copil. Fetița fostului ministru a fost adusă la penitenciarul de femei Târgșor pentru a-și vedea mama.

Iubitul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, a vorbit și el despre întâlnirea micuţei Eva cu mama ei.

„Este a doua oară când mergem. Am fost si saptămâna trecută. Nu am vrut sa o aduc înainte ca era geam. A fost o bucurie enormă după patru luni de cand nu si-a vazut copilul. S-au jucat, au colorat, au desenat si acum mergem acasă. (Eva n.red.) e bucuroasă, nu stie ce se intampla, crede ca venim la birou.

Îi place, e camera decenta, cu jucării. S-au jucat frumos, au facut activităţi si celei mici i-a placut. Nu ne rămâne decât să venim săptămânal”, a povestit Adrian Alexandrov la România TV.