Un noul val de refugiați ucraineni în România! Raed Arafat a făcut anunțul: Am făcut mai multe simulări

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a venit cu mai multe detalii cu privire la noul val de refugiați ucraineni care este așteptat să ajungă în România odată cu venirea anotimpului rece.

Raed Arafat a precizat că a fost solicitată creșterea capacității de cazare temporară pentru iarnă și că au fost aduse corturi cu încălzire, dar doar pentru tranzitare.

„România a solicitat creșterea capacităților de cazare temporară pentru iarnă. Au fost aduse capabilități pentru cel putin 20.000 de oameni, corturi de iarnă cu încălzire, dar doar pentru tranzitare. Există o evaluare a locurilor de cazare pe care putem să le folosim în cazul unui aflux mare.

Noi am făcut mai multe simulări și ne-au arătat că este posibil să avem un număr mai mare, mai ales dacă se intensifică numărul de atacuri în anumite zone.

Au trecut deja prin România peste 2 milioane de refugiați. În acest moment, prezența refugiaților fluctuează între 80.000 și 90.000”, a precizat secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Nu numai România se pregătește pentru noul val de refugiați ucraineni

La fel ca România, și țările vecine se pregătesc pentru noul val de refugiați. Autoritățile din Slovacia au anunțat că se așteaptă la peste 700 de mii de ucraineni în sezonul rece.

În acest timp, autoritățile din Cehia spun că noul val de refugiați va pune presiune pe sistemul de sănătate și cel educațional, subliniind că oamenii nu pot fi ținuți în corturi pe timpul iernii.

Refugiații ucraineni primesc 70 de lei zilnic în România

Un refugiat ucrainean primește, din partea statului român, suma de 70 de lei pe zi, care se împarte între cazare (50 de lei) și hrană (2o de lei).

Lunar, această sumă ajunge la 2.000 de lei, în timp ce pentru o familie suma se ridică la 6.000 de lei, iar banii nu sunt impozitați.

Autoritățile ucrainene îi îndeamnă pe oameni să nu se întoarcă, momentan, acasă

Vicepremierul Ucrainei i-a îndemnat pe cei care au părăsit țara, pe fondul războiului, să se gândească la o posibilă întoarcere de abia în primăvară, subliniind că sezonul rece va fi unul dificil în această țară distrusă de conflictul armat.

„Am vrut să îi rog să nu se întoarcă. Trebuie să supravieţuim iernii”, a declarat vicepremierul de la Kiev. „Să te întorci acum înseamnă să te pui în pericol pe tine şi pe copiii tăi, rudele tale vulnerabile”, a explicat aceasta.