Certificatul pentru toata lumea nu este nici macar in dezbatere

Conform informațiilor transmise de Alexandru Rafila la România TV, proiectul dezbătut în Senat se referea la introducerea certificatului verde la locul de muncă.

„Proiectul de lege privid certificatul verde va ajunge în camera Deputatilor in forma lui initiala. Legea din Senat extindea diversele categorii care trebuiau sa utilizeze acest certificat la locul de munca, dar crea mari discriminari. Ce a fost la Senat si ce s-a discutat era vorba despre certificatul verde profesional. Nu avea nicio legatura cu certificatul verde pe care ti-l cere ca sa mergi la mall sau la concerte. Era cu totul alt act normativ.

Trebuie sa gasim o forma astfel incat oamenii care lucreaza in sistemul de sănătate să isi desfasoare activitatea în condiţii de siguranţă, sa le dai acces la testare, sa le dai o perioada de timp ca sa poata sa accepte sugestia asta. Toata treaba cu certificatul verde nu trebuia facuta in varful pandemiei. Certificatul pentru toata lumea nu este nici macar in dezbatere. Este vorba despre o ordonanta de urgenta data de Florin Cîţu”, a declarat Alexandru Rafila la România TV.

De asemenea, acesta a explicat faptul că discuţia cu privire la introducerea certificatului verde la locul de muncă putea să aibă loc în urmă cu cinci luni, deoarece acum „ostilizează personalul medical” pe fondul unei creşteri mari a numărului de pacienţi cu COVID, spune medicul.

Nimeni nu le-a explicat oamenilor ce înseamnă certificatul, spune Rafila

Deputatul PSD Alexandru Rafila a vorbit despre greșelile făcute de Guvernul României în raport cu pandemia, după o întâlnire a reprezentanţilor Comisiilor pentru sănătate din Camera Deputaţilor şi Senat cu o delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Acesta susține că o mare greșeală o reprezintă comunicarea în privinţa certificatului verde COVID, în contextul în care nu s-a explicat ce este acest document şi că nu presupune exclusiv vaccinarea, ci trecerea prin boală, dar și testarea, așa că românii au de unde să aleagă.

„În ce priveşte certificatul verde COVID, cred că în România am făcut două lucruri greşite, apropo de comunicare. Nu am explicat ce este certificatul verde şi nu am explicat foarte clar că aceste certificat verde nu presupune exclusiv vaccinarea – vaccinarea, sigur, trebuie încurajată -, ci şi testarea şi, bineînţeles, trecerea prin boală.

Unul dintre elementele importante pe care le-am menţionat în întâlnirea cu cei de la Comisiile de sănătate este accesul universal la testare. Am discutat lucrul ăsta şi el trebuie să existe, el nu trebuie să descurajeze sau să înlocuiască vaccinarea, dar, pe de altă parte, limitarea testării nu face altceva decât să agraveze situaţia”, a afirmat medicul.