Invitat la emisiunea „Subiectiv” de la Antena 3, actorul Florin Zamfierescu a afirmat că legea pensiei este încălcată de către guvernanți, respectiv, acesta s-a arătat indignat de deciziile politice care vin de sus.

„Mă consider unul din reprezentanții poporului român. Eu nu sunt un specialist, nu vin aici cu fel de fel de informații, sunt un reprezentant al celor cu care stau de vorbă, mă întâlnesc pe străzi sau la telefon sau vorbesc. Întâi oamenii sunt disperați. Şi eu acum fac parte din pensionari şi bătrânii cu care mai vorbesc, colegi sunt disperați, sunt șocați pentru ilegalitățile pe care Guvernul le promite și nu se ține.

Apar legi care sunt încălcate în clipa când sunt făcute. Legea pensiei spunea că există o obligație pentru majorare în raport cu inflația. Există obligația Guvernului care, deocamdată, de-aia stă acolo ca să respecte legea, că altfel dacă ar spune nu mai poți să respecți legea faceți alegeri anticipate, lăsați pă alții.”, a explicat actorul Florin Zamfirescu în cadrul emisiunii „Subuectiv” de la Antena 3.

Zamfirescu: Orice creștere de salarii trebuie făcută de jos în sus

„Adică e lege care obligă guvernul să mărească pensiile în funcție de inflație. Aici nu trebuie să se dea aprobare. Nu vedeți discuții cu 10 %… Ce, domne, suntem nebuni? E o lege și trebuie s-o aplicați, pentru că altfel plecați. Păi, da, milioane de euro pe vaccinuri care trebuie distruse se pot da, dar nu se pot mări pensiile? Măriri de salarii şi pensii speciale?

Eu tot am spus și mai spun pledez pentru o simplă lege și ar depinde, cred dacă președintele ar fi de acord și ar pretinde asta, Guvernul și Parlamentul ar vota. Nu se poate altfel. Orice creștere de salarii trebuie făcută de jos în sus. Adică nu începem cu salariile cele mari.”, a afirmat actorul.

„Știți că sunt oameni în piețe care au o sacoşică şi ce pândesc? Poate cade de pe galantarul ăla poate cade un fruct și se duce și bagă acolo. Ei nu fură săracii, dar sunt disperați! Poţi să asiști în liniște cum un om moare că nu poate să mănânce? Am ajuns în această situație să moară oamenii de foame? Şi pensiile, oricum, în România sunt mult mai mici decât în Europa.” a spus actorul Florin Zamfirescu despre situaţia în care se află România pentru sursa citată.