Monica Pop a trecut prin momente teribile

Monica Pop a avut o copilărie departe de a fi una fericită. Ea a povestit într-un interviu recent că a crescut cu bunica sa, părinții ei fiind la o distanță de 500 de kilometri.

Cunoscutul medic a mai precizat că locuința în care a stat cu bunicii ei avea doar două camere. Într-una dintre ele a stat bunicul ei, care s-a stins din viață când ea avea 5 ani.

De asemenea, Monica Pop a mai povestit că la avea vreme exista o singură pernă în casă. Din această cauză, cunoscutul medic oftalmolog are acum tendința să cumpere multe perne.

„Bunica mea avea două camere. În una dintre ele a stat bunicul meu care a murit când aveam eu 5 ani.

Am avut o singură pernă în casă. Acum am tendința să cumpăr multe perne. Pe bunica mea o chema Suzana. Eu pe părinții mei îi vedeam o dată sau de două ori pe an, mă duceam doar în vacanță la ei. Eu eram un copil lipsit de apărare. Aveam eu mamă, tată, dar erau la 500 km”, spune aceasta.

Monica Pop spune că bunica sa a fost săracă

De asemenea, medicul a mai spus că bunica sa era foarte săracă. Părinții ei trimiteau bani, dar erau puțin.

Monica Pop a mai povestit că primea 50 de bani pe săptămână de la bunica sa. Deși era neastâmpărată, nu a făcut prea multe probleme pentru că știa că nu are bani.

„Bunica era foarte săracă. părinții mei trimiteau bani, dar puțini. Am fost neastâmpărată, dar cu extrem de mult bun simț, fiindcă știam că nu are bani.

Nu îi ceream nimic niciodată, deși voiam. Bunica îmi dădea 50 de bani pe săptămână. Au fost niște lucruri greu de suportat pentru un copil”, a mai spus ea.

Cunoscutul medic s-a luptat cu boala

Monica Pop a fost diagnosticată cu cancer, dar face față acestei boli crunte. Ea a dat detalii despre experiența sa și spune că preferă să nu se vaite.

„Nu vorbiți despre asta, nu faceți o obsesie. Mergeți la treabă, tuturor le-am spus. În momentul în care începi să te plângi despre asta, îl încarci pe celălalt.

Tot ce am făcut până atunci, am făcut și de atunci încolo, doar că am mers la tratament. Mi-am făcut autopsihoterapie. La ce folosește dacă mă vait: sunt oameni care consideră că se descarcă, dar nu e adevărat. Am dus exact viața pe care am dus-o până atunci”, continuă medicul.

De altfel, la una dintre citostatice a făcut chiar șoc anafilactic. Medicul povestește cum a spus să i se oprească perfuzia, după ce a simți o mâncărime puternică.

Chiar dacă momentul a fost unul dramatic, după cum spune ea, totul s-a terminat cu bine.

„Am făcut șoc anafilactic la una din citostatice. Am simțit o mâncărime foarte puternică și am știut că vine șocul. I-am spus prietenei mele să oprească perfuzia.

A chemat imediat un doctor. A fost dramatic, dar într-un final am fost bine.  Eu n-aveam timp de stat în pat, am mers la magazin. La prima operație mi-a zis doctorul să stau două luni acasă, dar următoarele zile am mers la servici. Toți să facă așa. M-am rugat să văd un nepoțel și am văzut doi”, a precizat în emisiunea În Oglindă.