Sunt vizați peste 4 milioane de lucrători din UE

Țările UE au modificat luni proiectul de norme care vizează acordarea de beneficii, cum ar fi asigurare de sănătate sau contribuție la pensie, pentru lucrătorii independenți ai companiilor online, precum Uber. Acest lucru se întâmplă înainte de negocierile cu legislatorii europeni, care doresc norme mai cuprinzătoare decât guvernele UE și Comisia Europeană.

Proiectul de norme anunțat de executivul UE la sfârșitul anului 2021 ar fi o premieră la nivel mondial și face parte dintr-o serie de acte legislative menite să asigure condiții de concurență echitabile între întreprinderile online și cele tradiționale, transmite Reuters.

În versiunea de proiect convenită luni, țările UE propun ca întreprinderile să fie considerate angajatori dacă îndeplinesc trei din șapte criterii.

Criteriile sunt: supravegherea performanțelor lucrătorilor prin mijloace electronice, limitarea capacității acestora de a-și alege orele de lucru și de a le restrânge sarcinile, împiedicarea de a lucra pentru terți, stabilirea unei limite superioare a salariului, stabilirea unor reguli privind aspectul sau comportamentul acestora și limitarea capacității de a recurge la subcontractanți sau înlocuitori.

Executivul UE a precizat că aceste norme ar viza aproximativ 4,1 milioane de lucrători din cei 28 de milioane de angajați ai companiilor online din cele 27 de țări ale Uniunii Europene.

Parlamentul European, care și-a propus propriile modificări în februarie, dorește ca normele să includă o listă orientativă de criterii pentru a determina dacă un lucrător independent este angajat. Astfel de criterii ar include dacă lucrătorul este supus unui salariu fix, ore de lucru și timp de lucru definite, precum și supravegherea din partea angajatorului.

Demersurile, criticate de companii

Țările UE au declarat că lucrătorii ar trebui să fie informați cu privire la utilizarea algoritmilor folosiți în procesele de luare a deciziilor la locul de muncă atunci când aceste decizii îi privesc, în timp ce legislatorii spun că deciziile importante nu ar trebui să fie luate de sisteme automate.

În contextul acestor propuneri, Uber a reacționat, criticând demersurile țărilor UE, cât și ale legiuitorilor.

„Așa cum au demonstrat multe țări din Europa, există modalități mai bune de a susține valorile sociale europene fără a elimina independența și flexibilitatea pe care majoritatea lucrătorilor independenți de pe platforme spun că și le doresc”, a declarat vicepreședintele Uber, Anabel Diaz Calderon, într-un comunicat.

Delivery Platforms Europe, ai cărei membri sunt Bolt, Deliveroo, Delivery Hero, Glovo, Uber și Wolt, a fost la fel de critică.

„Deși textul aprobat astăzi aduce mai multă claritate decât propunerea inițială, acesta nu reușește încă să traseze o linie suficient de clară între ocuparea forței de muncă și activitatea independentă și face prea puțin pentru a îmbunătăți situația celor care desfășoară cu adevărat activități independente„, a declarat aceasta.

Țările UE, legiuitorii UE și Comisia Europeană vor stabili detaliile înainte ca proiectul să devină legislație.