Olguța Vasilescu, anunț despre punctul de pensie: Toată lumea a vorbit despre o creștere de 40%

Olguța Vasilescu a declarat, într-o intervenție la Realitatea Plus, că pensiile speciale nu mai au rost dacă legea pensiilor se aplică în mod corect.

„În ceea ce privește legea pensiilor și vă spun că dacă ea se aplică integral, așa cum am gândit-o noi, nu mai este nevoie practic de pensii speciale, pentru că salariul unui profesor universitar este acela care este, dar pensie va avea de 8.100 lei.

Pensia, de exemplu, a unui doctor, calculată la nivelul veniturilor de la 2017, pentru că noi atunci am făcut și legea pensiilor, ajungea la 1.000 euro, deci 4.700 lei. Deci, în condițiile în care în sistemul public de pensii se ajunge la aceste pensii, ce rost își mai au pensiile speciale? Se putea renunța la ele fără niciun fel de problemă, dacă se aplică această lege a pensiilor.

Toată lumea a vorbit despre o creștere de 40% care ar fi prevăzută în acea lege. Nu era vorba despre o creștere de 40% într-o etapă, o creștere până la 1.875 lei într-o a două etapă pentru punctul de pensie” a spus Olguța Vasilescu.

Noua formulă, înlătură inechitățile

Actualul primar al Craiovei  este de părere că adevăratele creșteri pentru pensionari trebuie să vină din recalcularea în baza noii formule de calcul care desființează inechitățile.

„Dar adevăratele creșteri pentru pensionari veneau din ceea ce înseamnă recalcularea în baza noii legi a noii formule de calcul care se ducea la 25 de ani stagiu mediu de cotizare, care reducea total inechitățile între femei și bărbați, între persoane care au ieșit în ani diferit la pensie, dar care au pensii diferite.

Pentru că să nu uităm, noi am găsit pensionari care aveau 35 de ani de contribuție și cu toate astea erau la nivelul pensiei minime. De ce? Pentru că au lucrat o mare parte la part-time.

De fapt, ei au lucrat 8 ore, dar din păcâte, așa li s-a calculat la partime, fie au lucrat pe salariul minim pe economie și atunci nu aveau din ce să aibă contribuții că să aibă o pensie mai mare. Dar pentru fiecare an în parte muncit, noi adăugăm un procent” a spus Olguța Vasilescu.

Vasilescu nu mai vrea la Ministerul Muncii

În altă ordine de idei,  Olguța Vasilescu a dorit să clarifice zvonurile apărute în ultima perioadă despre o eventuală întoarcere a să la șefia Ministerului Muncii.

„Am spus asta cred că în ultimii 3 ani de zile, de fiecare dată de câte ori se discuta despre Ministerul Muncii, se vorbește despre numele meu.

Asta poate și pentru că sunt vicepreședinte al Partidului Social Democrat cu probleme de muncă și protecție socială, dar am spus de fiecare dată că nu mă mai interesează să mă întorc în Guvernul României, că vreau să-mi duc mandatul până la capăt și asta voi face, mai ales că în campania electorală din 2020 au fost foarte mulți craioveni care mi-au spus că ar fi fost bine să fi plecat în 2017 de la Ministerul Muncii, pentru că am fost votată în proproportie covârșitoare de peste 60% că oamenii și-au pus speranțele în mine și că eu am i-am trădat plecând din Guvernul României.

De această dată nici nu se mai pune problema, dar sigur că voi putea avea un cuvânt de spus, având în vedere că, așa cum am spus, sunt vicepreședintele care conduc acest departament” a spus Vasilescu.