Cei de la TorrentFreak spun că noul sistem de alerte automate va afecta milioane de utilizatori de internet, însă nu se cunoaște care sunt providerii de itnernet care s-au afiliat acestui acord.

Astfel, în câteva luni va începe să funcționeze această poliție anti-piraterie, iar providerii de internet vor fi obligați, în urma acordului, să ia măsuri împotriva celor care utilizează torrentele după ce vor da, în prealabil, avertizări.

Datele vor fi colectate cu ajutorul unei companii numite DtectNet, al cărei nume a fost aflat pe surse de cei de la torrentfreak și care este deocamdată ținută oarecum ferită de ochii publicului. DtectNet este o companie achiziționată de americani, cu puternice legături în Europa. 
România: «Poliția internetului» se pregătește

O poliție a internetului, despre care Capital a mai scris, se pregătește și în România, însă nu va fi îndreptată împotriva pirateriei, Cum să te păzești de viruși pe internet. Acesta va fi obiectivul nou-înființatului Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, care, printre altele, își propune să-i educe pe internauți.

„La noi, cele mai multe probleme sunt generate de folosirea programelor piratate. Foarte mulți oameni folosesc produse Microsoft fără licență, nu-și fac update-uri. Astfel, unele probleme care erau critice în 2008 – 2009, dar au fost ulterior rezolvate de patch-uri emise de Microsoft, sunt în continuare prezente pe foarte multe calculatoare pentru că oamenii nu își fac update la Windows“, explică el.

Cu cât mai atenți, cu atât mai siguri

Când va fi complet operațională, instituția ar putea avea, în opinia lui Răzvan Gavrilă, între zece și 15 angajați, iar dacă va avea și atribuții de cercetare, în jur de 30 de angajați. Pentru moment, CERT-RO funcționează în subordinea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI). „Dacă vă uitați la activitatea CERT-urilor cu tradiție din Europa veți vedea că, aparent, activitatea lor nu este spectaculoasă din punct de vedere tehnic. Buletinele informative pe care ei le fac încearcă să învețe oamenii să nu se mai lase păcăliți de anumite fraude, în special pe partea de inginerie socială: primești un mail că ai câștigat un premiu, trimiți un SMS la un număr dat de ei. Dar nimic nu e gratis pe internet“, conchide Gavrilă.