Cheltuielile cu investiţiile au ajuns în România, în luna mai, la 13,1 miliarde de lei, cea mai mare sumă din 10 ani, iar aceasta va fi crescută pentru a depăşi cheltuielile cu pensiile şi salariile, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, într-un briefing de presă.

„În luna mai 2020, am ajuns cu cheltuielile de investiţii în plină criză economică globală, într-un moment dificil pentru toate economiile din lume, am ajuns cu cheltuielile de investiţii la 13,1 miliarde de lei. De ce este importantă această cifră? Este cea mai mare cifră pe ultimii 10 ani de zile. Ca o comparaţie, în 2017, se cheltuiau 4,3 miliarde de lei şi economia duduia atunci, ştiţi foarte bine ce ni se spunea.

Deci, am reuşit în acest moment, în care am plătit pensiile mărite, salariile mărite, cheltuielile de Covid, să cheltuim 13,1 miliarde de lei pentru investiţii, cea mai mare sumă acordată investiţilor în 10 ani de zile – şi acesta este secretul care a dus la o creştere economică în primul trimestru. Am alocat bani investiţiilor, aşa cum am spus la începutul anului, şi vom aloca bani investiţiilor pentru că doar prin investiţii poţi să creşti şi să plăteşti şi celelalte cheltuieli. În plus, cheltuielile cu investiţiile au ajuns în luna mai la nivelul cheltuielilor lunare cu pensii şi salarii. Dorim să mergem mai departe, să depăşim cheltuielile cu pensii şi salarii prin cheltuieli cu investiţii. Doar aşa putem să creştem în continuare”, a spus Cîţu, conform Agerpres.

El a afirmat că există în spaţiul public o discuţie despre împrumuturi şi de fiecare dată va spune că atunci când există deficit acesta trebuie finanţat.

„Socialiştii ce făceau? Amânau facturi şi aşa reuşeau să mai reducă din presiunea deficitului. Nu plăteau facturi. Atunci când am venit la guvernare, în noiembrie anul trecut, era un stoc de 3 miliarde de lei doar la decontarea concediilor medicale. Vă spun că astăzi am plătit cele 3 miliarde de lei. Bineînţeles că au apărut alte concedii medicale, dar am reuşit să plătim acele 3 miliarde de lei. Nu mai spun de PNDL sau de rambursarea TVA. Erau facturi neplătite.

Aşa se reducea deficitul. Noi nu facem acest lucru. Plătim facturile la timp. A doua metodă, care iarăşi era favorita socialiştilor, e de a creşte taxele. În primele momente când am venit la guvernare ştiţi foarte bine că am eliminat şi supraaccize şi TVA split, Ordonanţa 114. Toate aceste lucruri le-am eliminat în prima parte, pentru că noi credem că singurul mod în care poţi să reduci deficitul pe termen mediu şi lung sustenabil este printr-o creştere economică puternică şi venituri la buget şi, bineînţeles, o politică fiscală sustenabilă şi responsabilă”, a susţinut acesta.