Probleme pentru mii de români legate de vechimea în muncă. Anunţul oficial al ITM

Anunţ important pentru mii de români care trebuie să-şi dovedească vechimea în muncă, în vederea pensiei.

Precizările au venit de la ITM Dâmbovița, pentru cei care au lucrat la întreprinderile de stat din acest judeţ. Este vorba despre coloși industriali precum COS (Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște) sau Romlux Târgoviște, dar şi alte fabrici.

Din păcate, Inspectoratul Teritorial de Muncă nu are cum să elibereze adeverinţe de vechime pentru perioadele muncite. Motivul: nu posedă în arhivă documentele necesare pentru asta.

Există şi o excepţie aici, pentru cei care au fost angajaţi la UPET SA Târgoviște. În acest caz, ITM Dâmbovița are documente electronice privind calculul drepturilor salariale (state de plată). Este vizat intervalul noiembrie 1998 – decembrie 2010. Totuşi, reprezentanţii ITM precizează că nu există şi dovezile care să confirme plata contribuțiilor.

A fost nevoie de aceste precizări, după ce tot mai mulţi locuitori din Dâmbovița au venit la ghişeele ITM pentru a cere dovezile de vechime. Instituţia spune că, începând cu perioadele lucrate după 1 ianuarie 2011, oamenii trebuie să se adreseze exclusiv angajatorilor sau deţinătorilor legali ai arhivelor acestora.

„Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă.

Începând cu 01.01.2011, o dată cu abrogarea Legii nr. 130/1999, ridicarea adeverinţelor de vechime pentru perioadele lucrate începând cu acel moment, se face EXCLUSIV de la angajatori sau de la detinătorii legali ai arhivelor acestora.

În cazul încetării activității angajatorului, există obligaţia pentru deţinătorii documentelor ori a succesorilor în drepturi ai acestora, de a elibera adeverinţe pe baza dovezilor pe care le deţin, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant”, transmite instituţia.

datorie grafic bani profit
Ce trebuie să facă românii care au nevoie de adeverinţele de vechime? / SURSA FOTO: Dreamstime

Condiţii pentru a primi adeverinţe de vechime de la ITM Dâmboviţa

Pot primi adeverinţe de vechime de la ITM Dâmboviţa persoanele care nu au avut carnet de muncă, ori care l-au pierdut, sau au perioade lipsă din acesta, însă NUMAI pentru perioade lucrate înainte de 31 decembrie 2010. Angajatorii, în acest caz, trebuie să fi avut sediul social în județul Dâmboviţa, cu capital privat, cu activitate depusă dupa iunie 1990.

„Persoanele pentru care găsim în bazele de date aceste dovezi de vechime, pot solicita, cu buletinul, prin completarea unei cereri tip și achitarea unei taxe de 20 de lei, respectivele adeverințe.

Menționăm că acestea pot fi eliberate doar după ce titularii carnetelor de munca declară la Monitorul Oficial pierderea acestora. Începând cu 01.01.2011, o dată cu abrogarea Legii nr. 130/1999, ridicarea adeverinţelor de vechime pentru perioadele lucrate începând cu acel moment, se face EXCLUSIV de la angajatori sau de la detinătorii legali ai arhivelor acestora.

În cazul încetării activității angajatorului, există obligaţia pentru deţinătorii documentelor ori a succesorilor în drepturi ai acestora, de a elibera adeverinţe pe baza dovezilor pe care le deţin, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant”, mai transmite ITM Dâmboviţa.

Dacă este vorba despre o perioadă lucrată după 1 ianuarie 2011, ITM poate elibera numai un extras din baza de date electronică, privind registrul general de evidență a salariaților. Trebuie depusă înainte o cerere tip, însoţită de documentul de identitate și de plata unei taxe de 20 de lei.

Acest document eliberat NU va avea valoarea unei adeverințe de vechime, ci doar va atesta calitatea de salariat a unei persoane.

Un alt anunţ făcut de reprezentanţii instituţiei a vizat carnetele de muncă neridicate. Existau în continuare, în luna aprilie 2024, 6.400 de carnete de muncă neridicate pentru persoanele care au lucrat la unități private din judeţ. Titularii îşi pot ridica aceste carnete la cerere. Treubuie doar să vină la ghișeele ITM Dâmboviţa cu buletinul.