„Am văzut că nu există un dezacord între ofertă și cerere. Dimpotrivă, cererea încă este blocată, și e blocată bine de anumite condiții, care țin și de bani și de preocuparea gospodăriilor medii de a investi. Pe de altă parte, piața imobiliară văd că are resurse mari de ofertă în momentul de față, așa că am impresia că foarte ușor se ajunge la această idee cu creșterea prețurilor prin interesul celor care ar vrea să vândă mai scump ceea ce deja au. Nu ceea ce fac, ci deja au!”, a explicat Adrian Vasilescu.

Consilierul guvernatorului BNR a mai arătat că, deși este normală intenția dezvoltatorilor să vândă cât mai scump, aceștia vor fi obligați să țină cont în stabilirea prețurilor de cerere.

„Tentația de a schimba prețurile e mare. Încercarea nu este exclusă, dar am mai văzut de-a lungul timpului cum în vremea inflației, an de an, la început apăreau producătorii – producătorii de carne, producătorii de pâine…care spuneau la începutul anului că pâinea sau carnea se vor scumpi cu 50%, iar la sfârșitul anului vedeam că inflația a rămas în 1-2%. De ce? Pentru că tentația e mare, dar și rațiunea este puternică. Orice om care vrea să vândă se uită la pragul magazinului și dacă vede că pragul nu e trecut de un număr optim de cumpărători, atunci dă prețul în jos”, a declarat Adrian Vasilescu.   

Te-ar putea interesa și: