Conform datelor DRPCIV, înmatriculările de mașini Ford în prima lună a acestui an au fost de 429 de unități, în creștere cu 98% față de ianuarie 2013, când au fost înscrise în circulație doar 216 autoturisme. Potrivit datelor asociaţiei producătorilor şi importatorilor (APIA), citate de Agerpres, volumul de vânzări Ford au fost de 409 unităţi,  ritmul de creştere faţă de luna similară din 2013 fiind de aproape 100%. Cumulat cu vehiculele comerciale uşoare, vânzările Ford au fost de 515 unităţi. Cea mai înmatriculată marcă pe piața românească rămâne Dacia, cu o creștere de 15%, adică 1.461 unități în prima lună a acestui an.

În Bucureşti, BDT a vândut în ianuarie 58 de automobile Ford în timp ce, spre exemplu, întreaga reţea de distribuţie Citroen a vândut 44 autoturisme şi utilitare (conform APIA), Honda – 22 unităţi, Kia – 33 unităţi, iar Mitsubishi – 45 de unităţi.

'În luna ianuarie, BDT a vândut 58 de automobile Ford şi opt automobile Mazda, cel mai mare volum de vânzări pentru luna ianuarie în ultimii cinci ani. În continuare, vânzările sunt suţinute de achiziţiile efectuate de companii, care au o pondere de 90%. În reţeaua Ford, BDT are o cotă de vânzări de 11,26%, iar cota din piaţa auto generală este de 1,38%', a declarat pentru AGERPRES directorul general al BDT, Ştefan Simion.

Cele mai solicitate modele în ianuarie au fost Fiesta, Focus şi Transit, atu-urile modelelor Ford fiind preţurile foarte bune în raport cu tehnologiile de care dispun, cât şi gama de motoare, cel mai vândut fiind motorul 1.0 Ecoboost, care se fabrică şi la Craiova.

De altfel, prezenţa Ford la Craiova pare şi ea să fi influenţat percepţia şi vânzările mărcii pe piaţa locală, Ford fiind foarte aproape de locul doi la vânzările de autoturisme, după Dacia. Locul doi este ocupat de Skoda (426 unităţi în ianuarie), dar cu un ritm de creştere a vânzărilor de numai 16%, în linie cu creşterea pieţei generale.

În ianuarie 2014, piaţa auto românească s-a cifrat la 4.797 unităţi, în creştere cu 15,5%, situaţie datorată în special autoturismelor, care au înregistrat un plus de 15,6%. Un alt aspect important de semnalat este faptul că în ultimele şapte luni (pe fondul derulării Programului 'Rabla' demarat în 2013 mai târziu decât în ceilalţi ani), vânzările de autoturisme au înregistrat creşteri faţă de lunile similare din anul precedent, situaţie cu care piaţa locală nu s-a mai întâlnit în ultimii cinci ani.

Sursa: Agerpres