“Am ales să lucrăm cu Valoris în urma unei analize amănunțite, dar și datorită recomandărilor excelente primite de la companii mari din România care desfășoară proiecte cu Valoris. Colaborarea noastră a început de la un proiect pilot de mici dimensiuni și a continuat să se dezvolte pe măsură ce Valoris a reușit să ne convingă prin calitate și profesionalism. În acest moment implementăm alături de Valoris servicii de suport tehnic prin e-mail pentru Australia și Noua Zeelandă, și cel mai probabil nu ne vom opri aici și vom continua să dezvoltăm parteneriatul nostru”, susţine Eugenia Lungu, Customer Care Services Manager, Bitdefender România.
 
“Proiectul Bitdefender este pentru noi una dintre cele mai frumoase provocări ale anului 2011. Am devenit prima linie de suport pentru Bitdefender, aria noastră de expertiză crescând de la suport pentru situații non tehnice (precum instrucțiuni de instalare sau situații legate de licențe) la diagnoza situațiilor tehnice. Am început prin a acorda suport pentru persoane fizice, iar în acest moment am trecut la nivelul următor cu un proiect pilot în zona clienților persoane juridice”, precizează Alexandra Sonia, Manager Call Center Inbound, Valoris Center.
 

Te-ar putea interesa și: