Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță, recomandă românilor să nu consume alcool înainte de vaccinare. Acesta a punctat că deși nu există un impact direct asupra efectului vaccinului, alcoolul va scădea imunitatea persoane respective.

„Categoric descurajăm și recomandăm reducerea la minimum a consumului de alcool. De aceea persoanele care au această obișnuință … trebuie să înțelegem că prin consum de lungă durată vom înregistra o scădere a răspunsului imun, deci este un motiv de imunodepresie, de diminuare a răspunsului imun post vaccinare. În condițiile în care în ziua vaccinării sau după există o expunere la cantități variabile de alcool, nu există un impact direct asupra eficacității vaccinului sau asupra profilului de siguranță, altul decât cel legat strict de consumul de alcool. Nu există date care să arate un profil de siguranță nefavorabil, dar evident că nu recomandăm consumul de alcool în nici un context”, a declarat președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță.

Peste 400 de reacții adverse după vaccinare

Valeriu Gheorghiţă, a mai declarat marţi că, în perioada 9 – 14 februarie, au fost înregistrate 432 de reacţii adverse postvaccinale indezirabile, iar vârsta medie a persoanelor care le-au raportat a fost de 41 de ani.

El a adăugat că nu au fost înregistrate cazuri de şoc anafilactic de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID.

„Au fost raportate, în perioada 9 februarie – 14 februarie, 432 de reacţii adverse postvaccinale indezirabile, dintre care 76% au fost raportate pe platforma Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România, restul fiind raportate direct în Registrul electronic naţional al vaccinărilor, la Institutul Naţional de Sănătate Publică. Vârsta mediană a persoanelor care au raportat aceste reacţii adverse a fost de 41 de ani, cu extreme între 19 ani şi 88 de ani, 77% dintre persoanele care au raportat reacţii adverse fiind de sex feminin. Perioada mediană între data vaccinării şi data debutului reacţiilor adverse a fost de 21 de zile, cu extreme între 0 şi 31 de zile. În funcţie de severitatea manifestărilor, au fost raportate zero cazuri de reacţii severe şi 432 de cazuri de reacţii clasificate ca nesevere”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea