Tableta Samsung Galaxy Tab S2 este disponibilă în variantele de 9,7 inch și 8 inch versiunile cu Wi-Fi, sau Wi-Fi și LTE, cu 32 sau 64GB capacitate de stocare și slot pentru microSD de până la 128GB, la partenerii din retail. Preţurile pornesc de la 400 de euro.

“Este o tabletă premium, este un produs foarte important pentru noi şi ne aşteptăm să se vândă în proporţii egale atât varianta de 8 inch, cât şi cea de 9,7 inch”, a declarat Valentin Popa, Tablets Product Manager în cadrul Samsung Electronics România.

În ceea ce priveşte piaţa locală de tablete,  Popa a declarat că până în  luna iulie aceasta a fost în uşoară scădere, în procente undeva sub 10%.

“Este o scădere aşteptată deoarece consumatorii nu mai cumpără cele mai ieftine modele. Clienţii devine mai educaţi se uită la specificaţii, precizează Popa. Samsung are o cota de piaţă de 30% pe piaţa locală de tablete şi estimează că piaţa totală va fi la 780.000 unităţi la finalul anului. Legat de tabletele premium precum Galaxy Tab S2, care au un preţ de pornire de 400 euro, Popa a declarat că piaţa este undeva la 10%. “Ne aşteptăm la o creştere în viitorul apropiat”, a declarat Popa. Cea mai populară tabletă de  la Samsung este Tab 4 de 7 inch.

Samsung Galaxy Tab S2 are  procesor cu opt nuclee, memorie RAM de 3GB, camere foto de 8 şi 2,1 MP şi sistem de operare Android 5.0 (Lollipop). Tableta are o greutate de 389 grame şi o grosime de doar 5,6 mm. Samsung a introdus un raport de aspect de 4:3, pentru a le oferi utilizatorilor mai mult confort atunci când aceștia citesc ziare, reviste, ebook-uri sau navighează pe internet şi cititor de amprente.