Dacă nu ţi-ai permis o vacanţă în plin sezon, atunci o poţi avea în septembrie, când preţurile se reduc cu 20%-40% pe întregul lanţ: de la biletele de avion până la cazarea la hotel.

Ca de obicei, toamna se numără discounturile. Anul acesta, însă, parcă mai mult decât altă dată. Agenţiile de turism se întrec în ieftiniri, companiile aeriene vin şi ele cu promoţii premergătoare orarului de iarnă, în timp ce hotelierii străini afişează la recepţie tarife de criză.

Primii care au dat startul reducerilor au fost turoperatorii, care şi-au făcut publice ofertele încă de la sfârşitul lui august. Dar cât de tentante sunt discounturile? Să luăm ca exemplu Tenerife, o destinaţie pentru care turiştii au plătit, în plin sejur, un preţ mediu de 789 de euro, incluzând transportul, transferurile şi demipensiunea. Cei care aleg să-şi petreacă concediul pe această insulă în luna septembrie vor plăti 669 de euro. În Creta, preţul unui sejur de cinci stele, care însemna în vară ­circa 860 de euro, scade în septembrie la 519 euro. De asemenea, în Antalya, preţul poate ajunge şi la 357 de euro, la un hotel de cinci stele cu ultra all inclusive. Sunt aceste oferte suficient de atractive pentru turişti? „La sfârşit de august, am vândut pentru septembrie mai multe pachete turistice decât pentru iulie. Preţurile pentru această lună sunt cele mai mici din sezonul estival şi sunt esenţiale în alegerea vacanţei“, susţine Mircea Vladu, preşedinte al Prestige Tours.

Câştig pe cont propriu

176-37294-30_ticket1_37.jpgCelor care preferă să-şi organizeze singuri vacanţele le recomandăm să urmărească atent ofertele companiilor aeriene, fie ele low-cost sau de linie, pentru că promoţie este cuvântul de ordine toamna aceasta. Compania Blue Air a anunţat, zilele trecute, că pune în vânzare 30.000 de bilete de avion, cu preţuri începând de la 13 euro, cu toate taxele incluse, către toate oraşele importante ale Europei. Potrivit reprezentanţilor companiei, printre cele mai ieftine bilete se numără cele cu destinaţia Köln, care costă 13 euro, Barcelona – 15 euro, Paris 23 de euro sau Roma – 24 de euro. Wizz Air, liderul pieţei low-cost din România, oferă 20.000 de locuri disponibile la preţuri începând cu 70 de lei pe un singur zbor, cu taxele incluse. Barcelona, Dortmund, Milano şi Greno­ble sunt printre destinaţiile accesibile cu preţuri între 30 şi 70 de euro, dus-întors, cu toate taxele incluse.  Şi compania naţională Tarom a început toamna promovând o nouă destinaţie, Lyon, operată de patru ori pe săptămână, la un preţ de 155 de euro.

În străinătate, hotelierii au micşorat şi ei tarifele de recepţie, astfel încât cei care pleacă pe cont propriu au toate şansele să rezerve un hotel de cinci stele la preţ de patru. „Tarifele din sezonul estival 2009 au fost cu 10%-20% mai mici decât în 2008, pentru că hotelierii din destinaţiile externe au înţeles că este un an de criză şi e bine să reducă preţurile pentru a încuraja cererea“, spune Cristian Pandel, director general Christian Tour. „Vânzările au mers cel mai bine la sfârşit de august şi în septembrie, când preţurile mai scad cu aproximativ 20% faţă de lunile iulie-august“, conchide acesta. Spre exemplu, preţurile la hotelurile de cinci stele din Londra încep de la 97 de lire sterline, ho­telierii de la Paris au afişat un tarif de recepţie de la 100 de euro, în timp ce la Barcelona noaptea de cazare porneşte de la 74 de euro.

Tarife intrate la apă

MALLORCA Combinaţia hotel de patru stele, demipensiune costă 589 de euro, faţă de 849 de euro la sfârşitul lunii iulie, începutul lui august (reducere de 160 de euro, ofertă Prestige Tours)

SANTORINI Un sejur la un hotel de cinci stele, cu mic dejun inclus, costă 670 de euro, faţă de 915 euro în perioada 8 iulie-26 august, (reducere de 245 de euro, ofertă Christian Tour)

BELEK Cei care optează pentru un sejur la un hotel de cinci stele, cu ultra all inclusive, vor plăti 357 de euro, faţă de 576 de euro cât ar fi plătit în perioada iulie-august (reducere de 219 euro, ofertă Christian Tour)

MALTA Cei care aleg această destinaţie în septembrie vor plăti pentru un sejur cu cazarea la cinci stele 620 de euro, faţă de 711 euro în vârful de sezon (ofertă Malta Travel)

BLUE AIR Promoţia de toamnă include peste 50 de rute operate de Blue Air, iar preţurile diferă în funcţie de ta­xele de aeroport percepute, dar nu depăşesc 62 de euro.

WIZZ AIR pune la bătaie 20.000 de locuri către 14 destinaţii operate din România. Un bilet până la Milano poate fi achiziţionat azi cu 27 de euro, cu toate taxele incluse, în timp ce unul până la Dortmund doar cu 37 de euro, toate taxele incluse.

TAROM Ruta Bucureşti-Lyon este pro­mo­­­vată la preţul de 155 de euro. Printre destinaţiile noi ale companiei naţionale se numără Zürich şi Amsterdam. O ofertă specială este şi pentru Veneţia – 126 de euro, cu toate taxele incluse.

LUFTHANSA Promoţiile transportatorului ger­man în perioada de toamnă încep de la 99 de euro, cu toate taxele incluse. Destinaţiile vizate sunt Frankfurt, Dü­ssel­dorf, München, dar şi zborul direct către Milano.