DOCUMENT: USR si USB au primit finanțări de peste 100.000 lei din partea unor firme deținute de Michael Schmidt

DOCUMENT: USR si USB au primit finanțări de peste 100.000 lei din partea unor firme deținute de Michael Schmidt

Sursă: Facebook Guvernul României

Publicat de Leonard Bădilă la 7 octombrie 2022, 16:08

Mai multe firme deținute de omul de afaceri Michael Schmidt au acordat finanțări de peste 100.000 lei pentru formațiunile USR și USB. Situația este prezentată într-un document care arată cuantumul total al sumelor provenite din finațările private ale partidelor politice în anul 2016.

USR si USB au primit finanțări de peste 100.000 lei din partea unor firme deținute de Michael Schmidt

Mai precis, Uniunea Salvați România (USR) și Uniunea Salvați Bucureștiul (USB) au primit finanțări în valoare de 115.000 de lei din partea a 4 firme deținute de omul de afaceri Michael Schmidt.

Este vorba despre următoarele firme:

  • MHS TRUCK BUS SRL, care a acordat o donație de 50.000 de lei;
  • MHS OTOPENI TRUCK BUS SRL, care a acordat o donație de 22.000 de lei;
  • MHS LEASING RENTING SRL, care a acaordat o donație de 22.000 de lei;
  • MHS TRUCK SERVICE SRL, care a acordat o donație de 21.000 de lei.

Situația este prezentată în cuantumul total din 28 aprilie 2017 al sumelor provenite din finațările private ale partidelor politice în anul 2016, conform Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

Lucian Bode spune că USR a primit bani în campanie de la omul de afaceri pe care îl critică

Amintim că ministrul de Interne, Lucian Bode, îl acuză pe Cătălin Drulă și pe USR de „ipocrizie” și susține că partidul a fost „finanțat” în campania electorală din anul 2016 chiar de omul de afaceri apropiat de Klaus Iohannis, care a câștigat licitația pentru achizițiile de mașini ale poliției rutiere și despre care USR susține că a obținut acest contract ca urmare a „prieteniei cu președintele României”.

„Cine este acest apropiat al președintelui României? Cel care a finanțat USR cu peste 100.000 de lei în campania electorală. E informație publică. Cât de ipocrit să fii să folosești banii foarte buni în campania electorală din 2016 tu, Cătălin Drulă de la USR, de la aceste companii ale acestui om despre care vorbiți?

Adică vii și îi ajuți în campania electorală și acum ei finanțează campanii împotriva acestui om care i-a ajutat? Ce caracter poți să ai tu? Când a finanțat USR nu a fost o problemă? Pentru USR? Încă o dată, aceste autospeciale sunt necesare pentru Poliția Română.

Achiziția lor este legală și am arătat acest lucru de la un capăt la altul. Modul în care a încercat, Cătălin Drulă în special, asociat cu noul prieten politic Orban în ultimele zile, să uite, crezând că românii uită, că noi uităm și nu ne uităm au avut și ei în această achiziție… asta m-a deranjat cel mai tare.”, a declarat Lucian Bode la Digi24.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.