USR critică dur alianța dintre PNL și PSD

USR a transmis miercuri, 15 decembrie, un comunicat în cadrul căruia au susținut că PSD şi PNL „continuă sabotarea campaniei de vaccinare prin întârzierea adoptării certificatului verde”.

„PSD şi PNL sacrifică sănătatea românilor şi continuă sabotarea campaniei de vaccinare prin întârzierea adoptării certificatului verde. Din momentul în care certificatul verde la locul de muncă a fost respins la Senat, cu voturile tuturor senatorilor PSD, vaccinarea în România a scăzut de la 111.556 persoane vaccinate cu prima doză la 4.015 pe 12 decembrie.

Ioana Mihăilă, fostul ministru USR al Sănătăţii, i-a propus lui Florin Cîţu încă din iulie aplicarea certificatului verde pentru accesul la activităţile neesenţiale. Măsura a fost aplicată abia la finalul lui octombrie. Costul deciziei a fost plătit în decese care puteau fi evitate: România a ajuns, în valul 4, pe locul 1 în lume la numărul de decese, raportat la populaţie. Ministrul PSD Alexandru Rafila continuă să gestioneze campania de vaccinare la fel cum a făcut-o şi Florin Cîţu. Fiecare zi de amânare a legii certificatului verde la locul de muncă înseamnă zeci de vieţi pierdute care ar fi putut fi salvate”, a transmis USR.

Proiectul certificatului verde la locul de muncă nu este făcut cu gândul la sănătatea românilor

De asemenea, membrii USR sunt de părere că varianta certificatului verde la locul de muncă „este un proiect scris cu ochii în sondaje, nu cu gândul la sănătatea românilor”.

„Acum ne este promis un nou proiect de lege şi reluarea procedurii parlamentare. Mai mult, primele informaţii apărute în presă arată că varianta certificatului verde la locul de muncă este un proiect scris cu ochii în sondaje, nu cu gândul la sănătatea românilor. Un proiect care descurajează în continuare vaccinarea. Soluţia este adoptarea rapidă a legii certificatului verde deja aflat în comisiile de specialitate de la Camera Deputaţilor, cu amendamentele agreate între PSD-PNL şi USR. Am avea un proiect agreat de toate partidele democratice şi un semnal puternic în societate. Cu mult cinism, PNL şi PSD arată din nou că sunt dispuşi să sacrifice sănătatea românilor pentru un câştig iluzoriu de capital electoral”, susține USR.