Cotidianul Ziua îşi suspendă apariţia în format tipărit din 7 ianuarie, urmând să rămână exclusiv online până la „echilibrarea balanţei financiare”, se arată într-un comunicat semnat de Mihai Pâlşu, directorul general al publicaţiei.

Potrivit comunicatului, „proprietarii Grupului de presă Ziua au luat decizia de a suspenda apariţia cotidianului Ziua, ediţia print, începând cu joi, 7 ianuarie 2010, până la echilibrarea balanţei financiare. Ediţia online a ziarului Ziua va continua să fie editată în aceleaşi condiţii ca şi până acum”.

Astfel, începând cu 6 ianuarie, angajaţii grupului de presă „Ziua” care nu fac parte din echipa redacţională Ziua online vor primi preavizul legal de încheiere a contractului de muncă.

La începutul lui noiembrie 2009, ziarul „Ziua” a renunţat la ediţia de luni tipărită, aceasta fiind editată exclusiv online, publicaţia având de atunci ediţii tipărite de marţi până sâmbătă.

Ziarul „Ziua” este editat de grupul de presă Ziua, deţinut 100% de Asociaţia Salariaţilor Petrom.

Al treilea ziar închis

Conform Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT), cotidianul Ziua a raportat, pentru perioada iulie – septembrie 2009, vânzări de 10.954 de exemplare pe apariţie în iulie 2009, de 11.352 de exemplare în august şi de 10.796 de exemplare în septembrie.

Ziua este cel de-al treilea cotidian care îşi anunţă închiderea ediţiei tipărite în ultimele săptămâni. Primele doua au fost ziarul generalist „Cotidianul” şi cotidianul de business „Business Standard”, ambele editate de trustul de presă „Realitatea-Caţavencu”, controlat de Sorin Ovidiu Vântu.

UPDATE: De mâine, nu mai apare nici “Gardianul”

Potrivit hotnews.ro şi ziarul “Gardianul” îşi va înceta apariţia în ediţie tipărită începând chiar de mâine. Portalul de ştiri îl citează pe directorul editorial al publicaţiei, Alecu Racoviceanu, care a declarat că ziarul va apărea în continuare online.