A fost doar un pas ca visul urât şi teama legate de traumele trăite pe 11 septembrie 2001 să revină în mintea americanilor. Asta pentru că ieri, un pasager al companiei aeriene Northwest Airlines a fost imobilizat exact când se pregătea să detoneze un material exploziv.

Abdul Mudallad, un nigerian de 23 de ani, care după cercetările de până acum ar fi membru al Al-Qaeda, a declarat că achiziţionase explozibilul din Yemen.

 

Este foarte interesant că numele şi o fotografie cu nigerianul se aflau în baza de date a serviciilor secrete americane, însă acesta s-a îmbarcat fără nicio problemă în aeronavă, ceea ce i-a determinat pe unii oficiali ameriani să se întrebe dacă măsurile de securitate luate de după atentatele din 2001 sunt într-adevăr eficiente.

Aeronava, un Airbus A 330, care transporta 278 de pasageri, făcea legătura dintre Amsterdam şi Detroit, iar momentul în care ar fi trebuit să aibă loc explozia ar fi avut loc cu 20 de minute înainte de aterizarea pe aeroportul american.

Teroristul ar fi fost imobilizat chiar de către pasagerii din avion, care s-au mobilizat într-un ritm foarte rapid, crezând iniţial că este vorba de un incendiu. Câţiva pasageri au fost uşor răniţi.

Aflat în vacanţă, preşedintele american a fost informat cu privire la incident, iar acesta a ordonat să fie luate toate măsurile posibile de securitate.

UPDATE: Un tânăr cu nume similar suspectului a fost student la Londra

O universitate britanică a confirmat sâmbătă că a avut printre studenţii săi un anume Umar Farouk Abdulmutallab, unul dintre numele citate de presă ca fiind al bărbatului care a încercat să detoneze un dispozitiv exploziv la bordul unei curse Amsterdam-Detroit, relatează AFP.

“Presa a avansat mai multe nume diferite pentru bărbatul arestat în legătură cu tentativa de atac asupra zborului 253 al Northwest Airlines în primele ore ale zilei de 26 decembrie”, a declarat într-un comunicat prestigioasa University College London (UCL) unde, potrivit presei, ar fi studiat prespusul autor.

Numele citat cel mai frecvent este Abdul Farouk Abdulmutallab, descris drept un nigerian în vârstă de 23 de ani, care ar fi studiat inginerie mecanică la această universitate situată în centrul Londrei.
“UCL nu are nicio pistă cu privire la un anume «Abdul Farouk Abdulmutallab» înscris în instituţia noastră”, a declarat aceasta într-un comunicat.

Cursuri de inginerie mecanică

Dar “UCL poate confirma că un student al cărui nume este «Umar Farouk Abdulmutallab» a urmat cursuri de inginerie mecanică în perioada septembrie 2005-iunie 2008”.

Universitatea a precizat că “nu are nicio dovadă că este vorba despre aceeaşi persoană la care face referire presa”.