Aproximativ 15.000 de persoane s-au adunat astăzi, în jurul prânzului în Piaţa Victoriei, la mitingul deschis la ora 11.00 de liderul Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, pentru a protesta în primul rând în privinţa salariilor şi a Legii pensiilor. Deşi era programat să dureze până la 14.30, protestatarii au început să plece în jurul orei 13.00.

„Am avut avantajul că de data aceasta toata lumea a venit la ora stabilită şi astfel nu au mai fost întârzieri, cum se întâmpla de obicei. Mai erau programate nişte monmente muzicale şi scheciuri umoristice, însă unora dintre artişti le-a fost frică să le mai prezinte, astfel că mitingul s-a încheiat mai devreme”, a explicat liderul Cartel Alfa, pentru capital.ro.

Întrebat ce urmează, Bogdan Hossu ne-a declarat că sunt chemaţi mâine la discuţii cu reprezentanţii Ministerului Muncii, pe tema salariului minim şi a Pactului Naţional de Ocupare propus de sindicalişti.

Sindicaliştii au cerut în special refacerea grilei din Legea unică şi un salariu minim pe economie de 740 de lei în 2010 şi de 1.300 în 2014. Lista revendicărilor acestora continuă cu majorarea pensiilor, asigurarea protecţiei lucrătorilor aflaţi temporar fără loc de muncă şi dezvoltarea economiei naţionale, în sensul susţinerii unităţilor economice, potrivit reprezentanţilor Cartel Alfa.

La deschiderea mitingului, Bogdan Hossu le-a spus sindicaliştilor că responsabilitatea guvernanţilor este să creeze aici în România condiţii pentru munca decentă şi că este inacceptabil nivelul salariului minim actual de 600 de lei, precum şi cel pe care-l propun guvernanţii de 705 de lei de la 1 ianuarie 2010.

„Le propun guvernanţilor să trăiască ei cu 700 de lei pe lună, să vedem cât rezistă. Este inacceptabil ce se întâmplă azi în România, suntem aici pentru noi toţi şi pentru situaţia noastră de mâine, pentru situaţia copiilor noştri”, a spus Hossu.

Legea pensiilor, imorală

Liderii sindicali i-au îndemnat pe cei prezenţi la manifestaţie să nu meargă la vot, în semn de protest, la scrutinul prezidenţial dacă autorităţile nu vor începe un dialog real pentru rezolvarea cerinţelor revendicate.

Liderul Cartel Alfa a amintit şi de Legea pensiilor, pe toţi constestatarii din Piaţa Victoriei o consideă imorală. „Se încearcă o manevră prin această lege a pensiilor, astfel încât grupele speciale de muncă să piardă sub umbrela că este necesar să muncim până la 65 de ani. Dacă vor să muncim până la 65 de ani, trebuie să murim la 80, iar speranţa de viaţă în România este mult sub această cifră. Vor să muncim până la moarte pentru ca numărul pensionarilor să fie cât mai mic”, a spus Hossu.

Reprezentanţii sindicatelor susţin că protestele nu se vor opri aici şi atrag atenţia că „vor lua o întorsătură gravă” dacă Guvernul nu se întoarce cu faţa spre oamenii muncii. „Puterea ne-a scos din nou în stradă, noi nu am vrut acest lucru, azi de Ziua Internaţională a Muncii Decente noi sărbătorim munca indecentă”, a afirmat Aurel Cornea, vicepreşedintele CSDR.

UPDATE 2:
Dialogul social continuă, spune Boc

Premierul Emil Boc asigură sindicaliştii ieşiţi astăzi în stradă că „dialogul social va continua”.

Mâine vor avea noi discuţii între reprezentanţii autorităţilor şi cei ai partenerilor sociali pentru a pune la punct mai multe probleme. „Vom încerca să stabilim salariul minim pe economie, vom discuta despre Pactul de ocupare a forţei de muncă şi vom constitui comisia care, după intrarea în vigoare a Legii salarizării unice, să poată elabora până la 30 iunie 2010 simplificările la grila de salarizare”, a explicat Boc.