„Eu nu m-aș fi hazardat în schimbarea Guvernului, ca să preiau o guvernare temporară, care să meargă în alegeri. Acesta este și motivul pentru care liberali vorbesc tot mai apăsat despre alegeri anticipate, pentru că vor să scurteze cât mai mult perioada premergătoare alegerilor legislative, pentru a da șanse minime PSD-ului să-și revină.

PSD-ul, datorită structurii teritoriale pe care o are, este un partid care oricând poate să înceapă să crească din nou, ceea ce s-a și întâmplat. Ultimul sondaj Curs ne arată că PSD-ul a revenit în jurul valorii de 30% și pentru a câștiga alegerile liberalii trebuie să guverneze foarte bine și timp cât mai puțin.

Acum, eu sunt pesimist în ceea ce privește alegerile anticipate, crearea condițiilor pentru alegeri anticipate, deși astăzi am văzut ceea ce nu am văzut până acum, un element de noutate, UDMR-ul a anunțat că susține alegerile anticipate, ceea ce înseamnă că s-a ajuns la o înțelegere, iar eu cred că este legată de alegerile într-un singur tur. Deci la schimb cu susținerea anticipatelor cred că premierul Orban le-a promis că nu mai dă ordonanța cu alegerile în două tururi”, a declarat fostul președinte al României.


Te-ar putea interesa și: