„Avem la dispoziţie două surse importante pentru creşterea veniturilor bugetare şi a produsului intern brut: accesarea şi gestionarea eficientă a fondurilor europene şi combaterea evaziunii fiscale. Avem venituri de 33% din PIB, sub media europeană de 40%. Vă cer să ca în termen de 60 de zile, acţiunile dumneavoastră de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, să aducă venituri la buget de cel puţin 1,5% din PIB. Aveţi sprijinul meu necondiţionat pentru aplicarea măsurilor necesare obţinerii acestui rezultat”, a spus Ungureanu.
El a cerut în cadrul comitetului interministerial în domeniu sî fie continuate măsurile de combatere a evaziune fiscală, cu accent asupra comerţului cu alcool şi produse vegetale. „Pentru Guvernul pe care îl conduc, combaterea evaziunii fiscale este un obiectiv de siguranţă naţională şi de reformă administrativă”, a subliniat Ungureanu, în cadrul întâlnirii de lucru din cadrul Comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a precizat că legislaţia românească are pârghii legislative şi instrumente pentru combaterea evaziunii fiscale şi că Ministerul Justiţiei va face o analiză riguroasă privind aplicarea legislaţiei în domeniu şi a menţionat că dacă se vor impune modificări, acestea vor fi propuse Guvernului.
La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, a menţionat că “obiectivul privind intensificarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale ne va permite să fim mai flexibili în ceea ce priveşte cheltuielile cu investiţiile, în timp ce rămânem stricţi pe ţinta de deficit bugetar pentru 2012 de 1,9% din PIB”.
La întâlnirea de lucru de la Palatul Victoria au participat miniştrii Justiţiei, Finanţelor, Administraţiei şi Internelor, Economiei, precum şi preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor, Gărzii Financiare,   Ministerului Public,   DNA,   DLAF,   Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră.