Ungaria este optimistă: La sfârşitul procesului de negociere vom primi banii UE care ni se cuvin
SURSA FOTO: Dreamstime
Ministrul ungar al Justiţiei Judit Varga este convins că Ungaria va primi toți banii pe care îi merită din partea Uniunii Europene, în condițiile în care aceștia ”li se cuvin cetățenilor”. Totodată, el are încredere în rezultatul final al negocierilor cu Executivul comunitar.
„În pofida tuturor uneltirilor şi zvonurilor, la sfârşitul procesului de negociere vom primi banii UE care ni se cuvin”, a declarat ministrul ungar al Justiţiei, Judit Varga, în cadrul unui interviu acordat portalului ungar Index şi publicat de acesta luni dimineaţă. „Aceşti bani li se cuvin cetăţenilor ungari, atât în sens juridic, câr şi în sens politic”, a adăugat Judit Varga.
Referitor la mecanismul european privind statul de drept, demarat împotriva Ungariei, ministrul justiţiei a subliniat: Stânga europeană atacă Ungaria din cauză că nu permitem ca migranţii să intre în ţară, suntem împotriva propagandei de gen şi promovăm puternic interesele naţionale, scrie Magyar Nemzet.
Ungaria și mecanismul european privind statul de drept
„Din punct de vedere al concretului, este destul de interesant că a fost demarată o procedură împotriva noastră a cărei esenţă este că banii cheltuiţi în mod greşit prin încălcarea statului de drept, trebuie să fie daţi înapoi, în timp ce noi nu am primit nici măcar fondurile care ar fi trebuit să le cheltuim în mod eronat.
Cei de la Bruxelles nici măcar nu pot spune, care sunt concret acele fonduri de care vor să ne priveze. În loc să discutăm pe aspecte concrete, avem abordări generale, chestiuni politice şi ideologice. A început un proces lung. Iar noi, ca buni europeni, vom răspunde şi acum la fiecare chestiune”, a precizat Judit Varga.
Oficialul ungar a fost întrebat de portalul amintit şi despre efectele pe care le are asupra responsabilităţilor sale actuale numirea lui Tibor Navracsics ca ministru fără portofoliu pentru utilizarea fondurilor UE. „Respect creativitatea jurnalistică, dar m-a făcut să zâmbesc când am citit acele speculaţii care se referau la faptul că între Tibor Navracsics şi mine se va declanşa cu siguranţă o luptă internă. Eu mă bucur pentru numirea domnului ministru”, a răspuns ministrul justiţiei la întrebarea Index.
Poziția Ungariei față de UE
„Eu vorbesc şi limba Bruxelles-ului prin care poziţia Ungariei poate fi înţeleasă mai bine. În această muncă şi Tibor va fi un timbru şi un jucător important. Am lucat mult timp împreună la Bruxelles şi avem o relație umană, profesională foarte bună.
Domnul ministru are experienţe extrem de importante în ceea ce priveşte funcţionarea Comisiei Europene şi are şi o reţea de relaţii personale de care se poate folosi pentru promovarea intereselor ungare”, a adăugat Judit Varga, care a subliniat: Din punct de vedere profesional, nu s-a produs nicio schimbare care ar afecta portofoliul său.
„Până acum Cancelaria premierului a fost responsabilă pentru obţinerea şi cheltuirea banilor, iar acum această sarcină a fost ridicată la un nivel ministerial sub umbrela dezvoltării teritoriale. Coordonarea politicilor UE și a dezbaterilor despre statul de drept au rămas în portofoliul meu”, a conchis Judit Varga.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




