Ungaria critică planul energetic UE – Ucraina
Ungaria a avertizat că va contracara „planul von der Leyen – Zelenski” în domeniul energiei pentru că „ar ruina” economiile statelor din Europa Centrală şi ar da o lovitură economiei europene în ansamblu, a avertizat, duminică, ministrul de Externe din Ungaria, Peter Szijjarto.

Înaintea reuniunii miniştrilor Energiei din Uniunea Europeană (UE), la care se va discuta interzicerea energiei ruseşti, Szijjarto a declarat că preţurile la gaze sunt duble sau triple faţă de cele din SUA, în timp ce preţurile la electricitate sunt de patru sau cinci ori mai mari decât cele din China. El a pus aceste preţuri „foarte ridicate” pe seama „politicilor de sancţiuni eşuate” ale Bruxelles-ului.
Szijjarto a spus că preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „a provocat daune extreme” UE în ultimii ani şi că îl sprijină pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o măsură fără precedent, un element al acestui sprijin a fost obligarea Ungariei să plătească mai mult pentru Ucraina.
Szijjarto a denunţat „ipocrizia” miniştrilor Energiei din UE, afirmând că aceştia „făceau declaraţii grandioase” în marja reuniunilor, înainte de „a reveni la poziţia general acceptată” în sala de şedinţe.
Slovacia ar putea fi de partea Ungariei
„Slovacii ar putea fi excepţia”, a spus Szijjarto, precizând că a vorbit deja cu omologul său slovac.
„Planul von der Leyen – Zelenski va crea probleme şi riscuri serioase nu numai pentru Ungaria, ci şi pentru aprovizionarea cu energie a Slovaciei”, a adăugat Szijjarto.
Potrivit spuselor sale, Ungaria şi Slovacia vor adopta o poziţie comună împotriva „planului von der Leyen – Zelenski”.
„Campionii democraţiei şi ai statului de drept de la Bruxelles încalcă în mod flagrant acum reglementările europene, chiar şi după ce au pus reglementările ungare sub microscop timp de 15 ani. Mixul energetic al statelor membre este o chestiune de suveranitate naţională şi că nimeni, nici Bruxelles-ul, nici Kievul, nu poate impune Ungariei de unde, cum şi la ce preţ să îşi procure energia. Deghizarea politicilor de sancţiuni în măsuri comerciale este o încălcare neruşinată a normelor europene şi arată dispreţ faţă de voinţa statelor membre”, a precizat Szijjarto.
Măsurile de politică comercială pot fi adoptate cu sprijinul majorităţii, în timp ce deciziile privind sancţiunile necesită un sprijin unanim, a adăugat el.
Ungaria nu se poate descurca fără Rusia
Szijjarto a recunoscut că aprovizionarea cu energie a Ungariei este „tehnic imposibilă” fără livrările ruseşti, aceasta fiind o chestiune „fizică, nu politică”. Conform spuselor sale, infrastructura de conducte a permis Ungariei să aibă acces la diverse surse, inclusiv la energia rusească, dar a remarcat că Ucraina şi-a închis conductele către Ungaria, în timp ce Croația nu a reuşit să modernizeze capacitatea propriilor conducte pentru a permite livrări suficiente în tranzit către Ungaria şi a crescut preţurile.
Conform lui, va avea loc „o creştere brutală” a preţurilor în cazul în care Ungaria va fi privată de livrările rusești.
„Guvernul nu este dispus să pună în pericol aprovizionarea cu energie a Ungariei, deoarece s-a angajat să asigure încălzirea locuinţelor şi funcţionarea în continuare a fabricilor”, a avertizat Szijjarto.
Szijjarto a mărturisit că se aşteaptă la „o luptă sălbatică” la reuniunea miniştrilor Energiei din UE.