A murit Chuck Mangione
Chuck Mangione, una dintre figurile emblematice ale jazzului american, s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani, în liniște, în locuința sa din Rochester, New York – orașul care l-a format, i-a fost casă și sursă de inspirație întreaga viață.
Crescut în inima unui cartier modest, Mangione nu a fost doar un copil al muzicii, ci și un produs al unei comunități care i-a oferit rădăcini și un sentiment profund de apartenență.
Încă de la adolescență, el a început să-și croiască drumul în universul muzical alături de fratele său, Gap, fondând trupa The Jazz Brothers, o inițiativă care avea să-l lanseze pe orbita marilor nume din jazz.
Cariera lui Chuck Mangione a durat mai bine de 50 de ani
De-a lungul unei cariere impresionante, ce s-a întins pe mai bine de cinci decenii, Mangione a înregistrat peste 30 de albume, a fost nominalizat de 14 ori la Premiile Grammy și a câștigat de două ori. Recunoașterea internațională a venit odată cu piesa Feels So Good, care în 1978 a ajuns până pe locul 4 în topurile pop din SUA — un fapt rarisim pentru o compoziție instrumentală.
Cu toate acestea, Chuck nu s-a limitat la succesul comercial. A fost profesor și vizionar, punând bazele programului de jazz la renumita Eastman School of Music, unde a studiat și mai târziu a predat. A fost distins cu un doctorat onorific, dar și cu iubirea constantă a orașului natal, care l-a văzut drept un simbol cultural și o punte între generații.
Mangione nu a fost străin de lumea televiziunii: vocea sa caldă și muzica sa inconfundabilă au devenit parte din universul animat King of the Hill, unde a interpretat o versiune caricaturală a propriei persoane.
„De ce nu? Era muzica mea, era expusă unui public nou,” declara el într-un interviu, cu umorul și naturalețea care l-au caracterizat mereu.
Dar poate cel mai profund impact al lui Mangione nu a fost doar muzical. Familia sa, proprietară a unui magazin alimentar din Rochester, a rămas un pilon de stabilitate într-o perioadă tulbure din anii ’60, menținând ușile deschise chiar și în timpul revoltelor rasiale.
Comunitatea i-a iubit, i-a respectat și i-a protejat, iar această relație simbiotică se regăsește în fiecare notă a muzicii lui Chuck: căldură, loialitate, melancolie.
Moștenirea unui fiu al orașului
Primarul Rochesterului, Malik D. Evans, a subliniat că orașul pierde nu doar un artist de talie mondială, ci și un fiu devotat, care și-a păstrat rădăcinile neatinse de strălucirea scenei internaționale.
„În melodiile lui Chuck se simte vibrația orașului nostru,” a spus Evans. „Ne-a oferit nu doar muzică, ci o formă de memorie colectivă sonoră.”
