Doliu imens în lumea muzicii! A murit Cleo Laine
Doliu imens în lumea muzicii! Cântăreața de jazz Dame Cleo Laine (Dame este un titlu onorific britanic acordat doamnelor, similar cu Sir pentru bărbați – n.red.), renumită pentru gama vocală vastă și repertoriul muzical bogat, a încetat din viață la vârsta de 97 de ani.
De-a lungul unei cariere îndelungate, aceasta a fost prima cântăreață britanică care a câștigat un premiu Grammy la categoria jazz și a cântat alături de marii artiști, printre care Ray Charles și Frank Sinatra.
Cu toate acestea, cel mai important colaborator al ei a fost soțul său, regretatul muzician și compozitor John Dankworth, alături de care și-a construit cariera în anii ’50.
De asemenea, au înființat centrul artistic Stables în Buckinghamshire, care a transmis într-un comunicat că este „profund îndurerat astăzi de vestea că una dintre fondatoarele și președinta pe viață a acestuia, Dame Cleo Laine, a încetat din viață”.
„Dame Cleo a fost o artistă remarcabilă, iubită de publicul din întreaga lume, iar angajamentul său de a asigura tinerilor accesul la muzică de calitate și la educație muzicală va continua prin activitatea organizației The Stables”, a declarat David Meadowcroft, președintele organizației caritabile Stables.
„Dame Cleo era foarte admirată de fani, de alți muzicieni, de personalul și voluntarii The Stables”, a declarat Monica Ferguson, directorul executiv și artistic.
„Ne va lipsi foarte mult, dar talentul ei unic va rămâne mereu în memoria noastră.”
Cu ochi verzi electrici, păr cârlionțat și o voce contralto răgușită, Dame Cleo a devenit cea mai cunoscută cântăreață de jazz britanică din istorie, notează BBC.
Aceasta avea o gamă vocală de patru octave și capacitatea de a interpreta orice, de la Schoenberg până la un hit al lui Spike Milligan despre un bărbat cu prea multe amigdalele.
Un critic a spus despre ea că a fost una dintre cele două mari contribuții ale Marii Britanii la jazz – cealaltă fiind ginul.
De asemenea, Sunday Times a descris-o odată ca fiind „pur și simplu cea mai bună cântăreață din lume”.
Începuturile în muzică
Clementine Dinah Hitching s-a născut în Southall, Middlesex, pe 28 octombrie 1927.
Tatăl ei a fost Alex Campbell, un veteran jamaican al Primului Război Mondial. El lucra ocazional ca muncitor și, având mereu probleme financiare, cânta pe străzi pentru a ajuta la întreținerea familiei.
Mama ei, Minnie Hitching, era fiica unui fermier din Swindon, renegată de părinții ei care dezaprobau relațiile interrasiale.
Părinții lui Clementine s-au căsătorit abia după nașterea ei, așa că pe certificatul de naștere a fost trecut numele de fată al mamei sale.
Cumva, părinții ei au găsit bani pentru a-i plăti lecțiile de muzică, iar ea își petrecea timpul ascultând discurile de jazz ale fratelui ei, Alexander.
A început să cânte la evenimente locale încă de la vârsta de trei ani și și-a propus să urmeze o carieră în actorie.
„Îmi doream cu disperare să fac ceva legat de artele spectacolului”, a spus ea mai târziu.
„Dacă nu aveam să fiu pe scenă, atunci aveam să mătur scena pentru a-mi câștiga existența.”
A apărut pentru prima dată într-un film la vârsta de 12 ani, în rolul unui copil al străzii, în filmul lui Alexander Korda, Hoțul din Bagdad, în 1940.
Părinții ei au divorțat și, având puțini bani, tânăra Clemantine a fost nevoită să abandoneze școala la vârsta de 14 ani.
A avut diverse slujbe în timpul războiului, inclusiv la un salon de coafură, ca pălărieră și, în final, la un amanet.
În 1947, s-a căsătorit cu un acoperișar, George Langridge. Cei doi au avut un fiu, pe nume Stuart. Clementine continuat însă să participe la audiții pentru roluri de cântăreață.
Cum a adoptat numele de „Cleo Laine”
A durat ani până când talentul ei a fost recunoscut. A participat la zeci de audiții, dar a afirmat că „o soprană grasă care cânta Madame Butterfly relativ prost câștiga întotdeauna”.
În 1951, a primit o invitație să dea o probă la Johnny Dankworth Seven, un grup de jazz consacrat.
Viitoarea vedetă a apărut îmbrăcată într-o haină de blană în mijlocul verii și a dat tot ce a avut mai bun.
„Cred că are ceva”, a spus Dankworth.
„Are totul”, a răspuns trompetistul Jimmy Deuchar.
Dankworth i-a oferit unun salariu de 6 lire pe săptămână, dar ea a insistat pentru 7.
Deoarece numele ei era prea lung pentru a încăpea pe afișe, membrii trupei au pus câteva variante mai scurte într-o pălărie.
Au fost extrase numele „Cleo” și „Laine”. Așa că a devenit Cleo Laine.
Cu noul nume, a devenit cunoscută pentru „scat singing” (cântat scat, improvizație vocală jazz pe silabe), un stil vocal care își are originea în ragtime și care îi permitea să improvizeze melodii folosindu-și vocea ca instrument.
În 1958, a divorțat de Langridge și s-a căsătorit cu Dankworth.
„Cred că s-a căsătorit cu mine pentru că voia o cântăreață ieftină”, glumea ea.
„Dar a primit o soție scumpă.”
Cu toate acestea, simțea că exista pericolul de a rămâne cântăreață în trupă pentru tot restul vieții.
A avut o carieră strălucită și în teatru
În consecință, a trecut cu succes audiția pentru rolul Della din piesa „Flesh To A Tiger”, o piesă cu acțiunea în Jamaica.
Piesa a fost pusă în scenă la Royal Court Theatre din Londra și a fost regizată de celebrul actor Tony Richardson, care, la acea vreme, nu știa nimic despre cariera ei de cântăreață.
Criticii au apreciat prestația ei, ceea ce a dus la o serie de apariții pe scenă, printre care „A Time to Laugh” cu Robert Morley și interpretarea aclamată a rolului Julie în producția din 1971 a piesei „Show Boat”.
A continuat să cânte și a avut un hit în top 10 în 1961 cu „You’ll Answer Me”, înregistrat în timp ce interpreta în opera/baletul lui Kurt Weill, The Seven Deadly Sins.
În 1964, albumul Shakespeare and All That Jazz, înregistrat împreună cu soțul ei la clarinet și saxofon, a fost lansat și a fost aclamat de critici.
Cum și-a lansat internațională
Și-a lansat cariera internațională în 1972 cu un turneu în Australia, dar un concert pe care l-a susținut în America în drumul spre casă nu a reușit să atragă prea mult public.
Cu toate acestea, s-a întors – la invitația muzicianului de jazz american Duke Ellington – și a primit recenzii entuziaste din partea criticilor. În anul următor, a vândut toate biletele la Carnegie Hall.
„Britanicii, care ne-au bombardat cu trupe rock una după alta de ani de zile, au păstrat în același timp ceea ce trebuie să fie una dintre comorile lor naționale”, a scris New York Times.
Laine a continuat să facă turnee în America în fiecare an, obținând mai multe nominalizări la Grammy și devenind prima artistă nominalizată atât la categoria pop, cât și la cea clasică.
În cele din urmă, a câștigat un premiu Grammy pentru înregistrarea live a unui concert la Carnegie Hall în 1983.
„Da, am fost foarte onorată”, a declarat ea după aceea.
„Dar, vedeți voi, am fost nominalizată la premiul Grammy de cinci ori, așa că entuziasmul meu este, ei bine, temperat de experiență.”
Distinsă cu titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) în 1979, a devenit „dame” în 1997 – o onoare pe care a ezitat să o accepte, hotărându-se în cele din urmă să o facă „pentru jazz”.
Împreună cu soțul ei, a înființat The Stables, cu scopul de a introduce muzica cât mai multor oameni posibil și de a sparge barierele dintre genuri.
Teatrul The Stables, înființat pe terenul casei lor din Buckinghamshire, a găzduit spectacole ale unor artiști precum Cerys Matthews și Courtney Pine.
