Un rus a obţinut o „viză de aur” pe baza unor investiţii imobiliare în Grecia, fără să se afle nici măcar o zi pe teritoriul grecesc

Un rus a obţinut o „viză de aur” pe baza unor investiţii imobiliare în Grecia, fără să se afle nici măcar o zi pe teritoriul grecesc
Publicat de Valentina Drăgoi la 8 iulie 2021, 09:45
Din cuprinsul articolului

Situație fără precedent în Grecia. Un rus a reușit ceea ce mulți și-ar fi dorit. Deși nu a fost prezent nici măcar o zi pe teritoriul grecesc, acesta a obținut ”viza de aur” în contextul investițiilor imobiliare făcute în Grecia în ultima perioadă.

În 2020, în plină pandemie, au fost eliberate 403 „vize de aur” străinilor care au investit cel puțin 250.000 de euro pe piaţa imobiliară greacă. Printre aceştia s-a aflat şi Alex din Rusia, care a cumpărat și a renovat trei apartamente în centrul Atenei, arată Money Review. 

Graţie acestei investiții, el a reușit să obțină, de fapt, un permis grecesc de ședere (pe baza căruia el și familia lui pot călători în toată lumea) fără să fi pus măcar piciorul în Grecia, doar şi-a dat amprentele digitale pentru eliberarea vizei. 

Cum a făcut asta? Primul pas a fost să contacteze agenția imobiliară rusească Tranio, care oferă asistență juridică pentru achiziții de bunuri imobiliare pe diferite piețe externe, inclusiv Grecia. Al doilea pas a fost să aleagă exact ce să cumpere.

Apoi, după ce a chibzuit îndelung, a ales să achiziționeze trei apartamente într-o clădire cu 7 etaje, cu grădină, în apropiere de Muzeul Național de Arheologie, în centrul Atenei. Suma totală pe care a plătit-o a fost de 270.000 de euro, ceea ce i-a deschis calea pentru a obţine „viza de aur”.

Afaceri făcute de la distanță

Ceea ce este impresionant din întreaga afacere este că Alex a ales cele trei apartamente, fără nici măcar să viziteze Grecia, întreaga procedură realizându-se de la distanță, de la „turul virtual” al imobilelor până la finalizarea renovării acestora.

Iar acum, prietenul nostru rus are ocazia nu numai să exploateze comercial aceste apartamente, ci și să călătorească în jurul lumii, având în buzunar un pașaport grecesc, unul dintre cele mai puternice de pe planetă, având în vedere că este un paşaport UE.

De notat că din 2014 până în 2020, prin programul „vizelor de aur”, au fost eliberate 8.011 permise de ședere, ceea ce se traduce prin venituri de cel puțin 2 miliarde de euro pentru piața imobiliară din Grecia.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.