Un reputat medic trage un semnal de alarmă înfiorător: Criza sanitară se va transforma în una umanitară!

Un reputat medic trage un semnal de alarmă înfiorător: Criza sanitară se va transforma în una umanitară!

Sursă: Pixabay

Publicat de Alecsandru Ion la 5 noiembrie 2020, 18:35

În condițiile evoluției pandemiei de coronavirus la ritmul înregistrat în ultimele zile, se va crea un dezechilibru foarte mare între pacienții cu coronavirus și cei cu alte boli, atrage atenția un reputat medic de terapie intensivă.

Radu Țincu, medic de terapie intensivă la Secția ATI a Spitalului Floreasca, a atras atenția că accelerarea situației epidemiologice poate duce la o creștere atât de mare a numărului de infectări și a cazurilor grave, încât pacienții cu alte boli nu vor mai avea loc în spitalele care vor fi ocupate cu pacienții cu coronavirus.

”Dacă nu vom implementa măsuri ferme, epidemia va accelera. Cu cât vom avea mai mulți pacienți pozitivi, cu atât viteza de transmitere va crește.

”Se va crea un dezechilibru foarte mare”

Când numărul de persoane infectate este peste 8.000 cum a fost ieri, o parte din ei va determina creșterea numărului de bolnavi care vor ajunge la terapie intensivă.

La 9000 cazuri, în două – trei săptămâni vom avea 300 – 400 de oameni care vor avea nevoie de terapie intensivă, vor veni deodată în număr mult mai mare decât al celor cu alte boli.

Un pacient cu coronavirus necesită tratament de 3 – 4 săptămâni în terapie intensivă.

Se va crea un dezechilibru foarte mare între pacienții cu coronavirus și cei cu alte boli.

Trebuie să ne asumăm măsuri care nu sunt populare, pentru că, altfel, riscăm să pierdem controlul.

Dintr-o criză sanitară vom ajunge la o criza umanitară, în care oamenii nu vor mai avea loc în spital”, a explicat medicul Radu Țincu, potrivit digi24.ro.

Recorduri negre, zi după zi

În context, trebuie precizat că România a marcat miercuri o nouă zi neagră, după recordul de marţi, când s-au depăşit, pentru prima oară în România, 7.000 de cazuri noi într-o singură zi.

Miercuri s-a depăşit însă cu mult şi pragul de 8.000 de cazuri, înregistrându-se 8.651 de noi persoane îmbolnăvite cu COVID-19.

Mai mult decât atât, numărul deceselor dintr-o singură zi se apropie deja de 15o de persoane, iar cel al persoanele internate la terapia intensivă a trecut de 1.000.

Până miercuri, 4 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 267.088 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.