Un scandal uriaș a izbucnit luni în Ungaria, după ce opoziția din țara vecină, alături de mai multe organizații de presă maghiare, au cerut guvernului maghiar, condus de premierul Viktor Orban, o serie de clarificări cu privire la acțiunile de spionaj asupra jurnaliştilor din țară, prin intermediul programului informatic israelian Pegasus. Totul a fost scos la iveală în cadrul unei investigaţii atribuită unor mass-media internaţionale.

Acuzații grave de spionaj asupra jurnaliștilor

Conform portalului ungar de investigaţii Direkt36, programul Pegasus a fost folosit în Ungaria pentru spionarea mai multor jurnalişti, proprietari ai unor mass-media, și chiar avocaţi şi fotografi, scrie Agerpres.

”Am descoperit în timpul investigaţiilor probe indirecte care arată că în spatele operaţiunilor secrete există entităţi statale ungare”, transmite Direkt36.

Se pare că aproximativ 300 de persoane au fost spionate în Ungaria cu ajutorul acestui software comercializat de compania israeliană NSO Group și vândut în mai multe țări, printre care și Ungaria.

Mai mult, analiza telefoanelor mobile a cel puţin doi jurnalişti ungari arată că aceştia au fost spionaţi cu programul Pegasus, care este introdus de la distanţă în smartphone-uri şi accesează datele acestuia şi convorbirile purtate fără ca posesorul să își dea seama.

”Dacă acest lucru s-a întâmplat, ar fi inacceptabil, revoltător şi ilegal”, a transmis Federaţia Ungară a Jurnaliştilor, care, alături de opoziţia ungară, a cerut guvernului să lămurească dacă şi în ce scop este implicat într-o asemenea operaţiune.

Reacția guvernului maghiar după acuzații

O primă reacţie a fost transmisă agenţiei ungare MTI de către un responsabil al partidului de guvernământ Fidesz, Janos Halasz. Acesta a spus că ”relatările publicate de presa de stânga sunt nefondate şi sunt menite doar să alimenteze sentimentele politice”.

Numeroase guverne au folosit programul Pegasus pentru spionaj

Conform unei investigaţii publicate duminică de 17 mass-media internaţionale, printre care Washington Post, Wall Street Journal, CNN, Le Monde, France 24, AFP, The Guardian, Die Zeit sau El Pais, numeroase guverne au folosit programul Pegasus în acţiuni de spionaj, inclusiv împotriva unor politicieni, jurnalişti sau activişti.

Autorii investigaţiei vorbesc şi despre o listă cu circa 50.000 de telefoane mobile posibile ţinte ale folosirii acestui program, din care mai puţin de 1.000 au fost identificate şi cel puţin 37 ar fi fost infiltrate efectiv, admiţând încă că nu au reuşit încă să elucideze de unde provine lista, care este obiectivul elaborării ei şi câte contacte au fost efectiv monitorizate.

Cât despre compania NSO Group, aceasta s-a apărat afirmând că produsele sale sunt vândute agenţiilor guvernamentale de informaţii şi de aplicare a legii verificate ca având drept activitate combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate.

UE condamnă actele de spionaj

Uniunea Europeană a condamnat luni orice fel de spionare a jurnaliştilor, transmite Reuters, arată și news.ro.

„Ceea ce am putut citi până acum – şi acest lucru trebuie verificat, dar dacă este cazul – este complet inacceptabil. Împotriva oricăror reguli pe care le avem în Uniunea Europeană”, a spus preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unui vizite la Praga.

Sursă foto: Dreamstime