Viktor Orban vrea să controleze aeroportul din Budapesta. Acţionarii străini se tem de intenţiile Guvernului

Viktor Orban vrea să controleze aeroportul din Budapesta. Acţionarii străini se tem de intenţiile Guvernului

Sursa: commons.wikimedia.org

Publicat de Bogdan Ungureanu la 12 iulie 2021, 15:03

Acţionarii străini ai aeroportului internaţional din Budapesta au confirmat intenţia Guvernului de a prelua aeroportul. Până nu de mult, aceştia spunea clar că nu au nicio intenţie să vândă şi criticau presiunile venite din partea Executivului condus de Viktor Orban.

Guvernul de la Budapesta intenţionează să controleze aeroportul internaţional din capitala Ungariei şi a depus o ofertă în acest sens.

Acordul de concesionare al aeroportului a fost negociat pentru 75 de ani

Luni, 12 iulie, compania AviAlliance GmbH a confirmat că Guvernul a înaintat o ofertă neangajantă acţionarilor companiei care gestionează aeroportul internaţional „Liszt Ferenc” din Budapesta, Executivul arătându-se astfel interesat de preluarea aeroportului, notează agenţia Reuters.

AviAlliance deţine un pachet de 55,44% din acţiunile operatorului aeroportuar Budapest Airport Zrt.

În anul 2005, aeroportul internaţional din Budapesta a fost privatizat. Acordul de concesionare, negociat pentru o perioadă de 75 de ani, asigură o poziţie puternică investitorilor străini, care au dreptul să colecteze aproape toate veniturile generate de serviciile aeroportuare.

„Suntem în măsură să confirmăm că Guvernul ungar a depus o ofertă neangajantă acţionarilor Aeroportului de la Budapesta. În interesul acţionarilor noştri şi din motive legale suntem obligaţi să analizăm ofertele potenţiale.

Cu toate acestea, oferta neangajantă nu a fost iniţiată de noi. AviAlliance este hotărâtă să fie un investitor pe termen lung… Sperăm să beneficiem de oportunitatea de a rămâne implicaţi în acest aeroport”, au transmis reprezentanţii AviAlliance.

Dacă oferta va fi respinsă, Guvernul va căuta alte metode pentru a dobândi controlul asupra aeroportului

Până de curând, cei trei proprietari ai Budapest Airport Zrt. au anunţat că nu au intenţia de a vinde aeroportul din Budapesta. Ei s-au declarat îngrijoraţi de tacticile utilizate de Guvernul ungar în încercarea de a le forţa mâna.

Cei trei proprietari sunt operatorul aeroportuar AviAlliance, fondul suveran din Singapore (GIC) şi un fond de pensii canadian.

Ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei, Laszlo Palkovics, transmite, luna trecută, că Guvernul din care face parte va face o „ofertă corectă”, adăugând însă că dacă oferta sa va fi respinsă, statul ungar va căuta o altă metodă prin care să redobândească controlul asupra aeroportului internaţional din Budapesta.

Premierul ungar, Viktor Orban, şi-a exprimat dorinţa de a răscumpăra participaţiile deţinute de acţionarii străini la companiile considerate de interes „strategic”, aşa cum a făcut în sectoarele energiei şi media. Încă din 2005, când Orban se afla încă în opoziţie, el spunea că va lucra pentru a inversa privatizarea.

Sursa foto: commons.wikimedia.org

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.